UPDATE - Patru tablouri au fost furate din muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer. Hoţii au abandonat două picturi în timp ce fugeau. Operele ar valora 9 milioane de euro

UPDATE - Patru tablouri au fost furate din muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer. Hoţii au abandonat două picturi în timp ce fugeau. Operele ar valora 9 milioane de euro
Foto: BFMTV

Patru tablouri au fost furate în cursul unui jaf care a avut loc în noaptea de luni spre marţi la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer, informează BFMTV. Ulterior, două dintre tablouri au fost găsite abandonate în grădina reşedinţei-muzeu, a anunţat primarul localităţii.

UPDATE - Un al doilea tabou a fost găsit abandonat în grădina muzeului.

CITEȘTE ȘI Două dintre tablourile Renoir furate au fost abandonate de hoţi în timp ce fugeau. Ele au fost găsite în grădină

UPDATE - "În această dimineaţă, două persoane au pătruns prin efracţie în Muzeul Renoir şi au furat patru opere de artă", a declarat Bryan Masson, primarul de extremă dreapta al oraşului Cagnes-sur-Mer. "Fiind surprinşi de camerele de supraveghere video ale oraşului, cei doi au fugit, abandonând unul dintre tablourile furate în timp ce fugeau", a spus el, adăugând că primăria a estimat valoarea operelor furate la 9 milioane de euro.

Primarul a declarat că autorităţile au reacţionat în cinci minute. "Alarma muzeului s-a declanşat la ora 5:48 dimineaţa. La ora 5:53 dimineaţa, adică doar cinci minute mai târziu, poliţia noastră municipală era deja la faţa locului", a spus el.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Valoarea pagubei nu a fost încă estimată. Cazul a fost preluat de poliţia judiciară.

Amplasat în ultima reşedinţă a lui Pierre-Auguste Renoir, domeniul Collettes, muzeul adăposteşte o colecţie relativ restrânsă, cu zece tablouri originale ale lui Renoir, patruzeci de sculpturi, dar şi mobilierul său, obiecte personale, fotografii şi arhive.

Doi hoţi au pătruns aici în timpul nopţii. Pe imaginile camerelor de supraveghere, aceştia apar tăind tablourile până când s-a declanşat alarma de securitate, la ora 5:48, scrie Le Figaro.

Cei doi au reuşit să fugă cu patru tablouri în mână, înainte de sosirea poliţiei la faţa locului.

Conform primelor informaţii, hoţii au pătruns în muzeu spărgând un geam.

Anchetatorii au găsit în grădina muzeului două genţi cu fermoar care ar putea să le aparţină hoţilor.

Furtul are loc la mai puţin de un an după ce opt obiecte, în valoare de aproximativ 88 de milioane de euro, au fost furate în timpul unui jaf comis în plină zi la Luvru, în Paris. Cei patru suspecţi ai jafului de la Luvru au fost arestaţi, însă obiectele furate nu au fost găsite, în ciuda căutărilor ample efectuate de anchetatorii francezi în regiunea Parisului şi a colaborării cu poliţia din Belgia, Italia şi din alte ţări.
Hoţii de artă din Europa comit jafuri din ce în ce mai violente, iar bandele specializate au fost înlocuite de grupuri ad-hoc de oportunişti recrutaţi prin intermediul reţelelor sociale, a declarat Europol luna trecută.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră