Cel mai mare tribunal administrativ din Turcia a deschis vineri calea transformării fostei bazilici Sfânta Sofia în moschee, revocând statutul actual de muzeu, au anunţat mass-media turce, citate de AFP. Biserica ortodoxă rusă a transmis, vineri, că regretă faptul că "îngrijorarea a milioane de creştini" nu a fost înţeleasă de justiţia turcă, care a deschis calea spre transformarea fostei bazilici Sfânta Sofia de la Istanbul în moschee, scrie AFP

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Sfânta Sofia - Biserica rusă regretă că "milioane de creştini" nu au fost ascultaţi. Erdogan a anunţat că vor fi permise rugăciunile musulmane
CITEȘTE ȘI Cinci lucruri de ştiut despre Sfânta Sofia, cel mai vizibil simbol al trecutului otoman al Turciei

Consiliul de stat din Turcia a acceptat cererea mai multor asociaţii anulând o decizie guvernamentală din 1934 care conferea monumentului Sfânta Sofia de la Istanbul statutul de muzeu, a indicat agenţia de presă de stat Anadolu. 

Consiliul a examinat această cerere din 2 iulie şi decizia sa a fost aşteptată în termen de 15 zile. 

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul VI de bizantinii care şi-au încoronat împăraţii aici, Sfânta Sofia este un sit clasat în patrimoniul mondial al UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice de la Istanbul.

Ea a fost convertită în secolul al XV-lea în moschee după invazia otomană, apoi în muzeu în 1934 de tânărul lider al Republicii turce, Mustafa Kemal, dornic să o oferă "umanităţii". 

Mai multe ţări, în special Rusia şi grecia, care urmăresc soarta patrimoniului bizantin în Turcia, precum şi Statele Unite şi Franţa, au avertizat Ankara contra transformării monumentului Sfânta Sofia în loc de cult musulman, o măsură pe care preşedintele islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan şi-o doreşte de mai mulţi ani. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.