Teatrul Elisabeta din Bucureşti va prezenta, pe 19 mai, premiera oficială a celei mai noi producţii, “Vassa Jeleznova”, în regia lui Şerban Puiu, adaptare după romanul ”Mama” al scriitorului rus Maxim Gorki, nominalizat de cinci ori la premiul Nobel pentru Literatură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Vassa Jeleznova” este prima dramă jucată exclusiv de actori de comedie, din distribuţie făcând parte Adrianei Trandafir, Lucian Ghimişi, Alexandra Velniciuc, Orodel Olaru, Mirela Stoian, Raluca Ghervan şi Doru Ana. Spectacolul va începe la ora 19.00.

”Prima piesă clasică din repertoriul Teatrului Elisabeta aduce în prim plan un lanţ de crime într-o lume corporatistă, o veritabilă capodoperă cu iz rusesc”, au transmis reprezentanţii instituţiei teatrale.

protagonista spectacolului este Vassa Jeleznova, interpretată de Adriana Trandafir. Vassa este o femeie de afaceri care încearcă să îşi protejeze averea şi copiii chiar cu preţul comiterii unor crime.

Spectacolul se va juca cu muzică originală semnată de Horia Ghiţă, interpetată live. Scenografia este realizată de Ion Molete, iar costumele de Alexandra Constantin.

Şerban Puiu a mai regizat producţii exlcusive ale Teatrului Elisabeta, precum: “Dezbracă-te, vreau să-ţi vorbesc!”, “Boeing Boeing”, “Încurcătură la nivel înalt”, “Las’ că ştim noi!” şi “Încă nu, dar o să fie…”. 

Născut pe 16 martie 1868 în oraşul Nijni Novgorod, Alexei Maximovici Peşkov, mai bine cunoscut ca Maxim Gorki, a fost scriitor, fondator al realismului socialist în literatură şi activist politic. S-a opus public regimului ţarist, s-a asociat pentru o perioadă cu Vladimir Lenin şi a trăit mulţi ani în exil. A revenit în Rusia la invitaţia personală a lui Joseph Stalin, în 1932, şi a murit la Moscova pe 18 iunie 1936.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.