Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură va avea loc în perioada 16 - 20 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, China fiind invitat de onoare al ediţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Invitatul de onoare al ediţiei 2016 este China, care va avea la târg cu un stand reprezentativ pentru literatura chineză contemporană şi cu un program dens de evenimente, dedicate profesioniştilor de pe piaţa cărţii şi publicului.

Sute de mii de titluri de pe piaţa românească şi internaţională vor fi la standurile editurilor. De asemenea, nenumărate evenimente adresate în egală măsură profesioniştilor şi publicului larg, expoziţii, concursuri vor fi descoperite la ediţia a 23-a a târgului. 

Editura Nemira lansează în această toamnă Vorpal, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul ”Jabberwocky” din ”Alice în Ţara oglinzilor”. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca ”Dodiile” lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca ”Sistemele de fixare şi prindere” ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

Colecţia va fi lansată la târgul de carte Gaudeamus, sâmbătă, 19 noiembrie, de la 14.30, la standul editurii Nemira.

Printre alte evenimente care vor avea loc anul acesta la târg va fi şi decernarea premiului PEN România 2016. Juriul format din Gabriela Adameşteanu, Magda Cârneci, Adina Diniţoiu, Caius Dobrescu şi Radu Vancu va decerna acest premiu în data de vineri 18 noiembrie, ora 19.30, la sala Cupola, din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la Bucureşti.

”Solenoid” de Mircea Cărtărescu, ”Şoseaua virtuţii. Cartea cîinelui” de Cristian Teodorescu şi ”Singură pe drumul mătăsii” de Sabina Fati se află pe lista scurtă a cărţilor nominalizate pentru Premiul PEN România 2016.

Evenimentul este organizat de Radio România. Programul de vizitare a târgului, pentru toate categoriile de public, este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.

Intrarea în incintă se face pe baza biletului de intrare, în valoare de 5 lei, şi a abonamentului valabil pe întreaga perioadă a târgului - 10 lei. Preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, bibliotecarii si pensionarii au acces gratuit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.