Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Îmi pare extrem de rău să vă anunţ că Sue a încetat din viaţă noaptea trecută, după doi ani de luptă cu cancerul. A fost înconjurată de familie, inclusiv de soţul ei devotat Steve”, a scris Jamie Clark pe pagina de Facebook a scriitoarei.

Grafton a murit la spitalul Cottage din Santa Barbara, California, după ce a suferit de cancer la apendice, a anunţat  Alexis Welby, reprezentant al editurii G.P. Putnam's Sons.

Sue Grafton a început să lucreze la romanele din „Seria Alfabetului” în anul 1982, potrivit site-ului autoarei. Toate romanele acestei seii urmăresc povestea personajului Kinsey Millhone, o fostă poliţistă rebelă.

Cea mai recentă carte din „Seria Alfabetului” a fost publicată în august, iar ultimul volum, „Z is for Zero”, ar fi urmat să fie lansat în 2019.

„Mulţi dintre voi ştiţi că ea a fost categorică în privinţa faptului că romanele ei nu vor fi transformate niciodată în filme sau seriale de televiziune, şi, de asemenea, că nu ar autoriza niciodată o altă persoană să scrie în numele ei. Ţinând cont de toate acestea şi datorită iubirii şi respectului pe care i-l purtăm dragei noastre Sue, în ceea ce ne priveşye pe noi, membrii familiei ei, «Seria Alfabetului» se încheie la litera «Y»”, a mai scris Jamie Clark

Alte scriitoare de romane poliţiste şi-au exprimat regretul pentru decesul lui Sue Grafton. „O creat o cale pentru femei în scriitura crime fiction. Cu toţii am adorat-o”, a scris Lisa Scottoline pe Twitter. 

Sue Grafton s-a născut pe 2 aprilie 1940, în Louisville, Kentucky, şi a absolvit Univeristatea din Louisville. Ea a scris şi alte romane, în afara „Seriei Alfabetului”, precum şi scenarii de televiziune, ca „Lolly-Madonna XXX", în 1973, şi „Love on the Run".

Scriitoarea a avut o căsnicie de peste 35 de ani cu Steve Humphrey şi a avut trei copii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.