Statutul lucrătorului cultural profesionist, jalon cuprins în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost adoptat miercuri prin ordonanţă de urgenţă, anunţă Ministerul Culturii (MC), prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), în calitate de Coordonator de reforme şi investiţii (CRI).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Propunerea legislativă elaborată în cadrul Reformei 3 - Reformarea sistemului de finanţare a sectorului cultural din, Componenta 11 - Turism şi cultură, vizează maximizarea potenţialului creativ al lucrătorilor culturali şi menţinerea activă a acestora pe piaţa muncii, dar şi dezvoltarea sectoarelor culturale şi creative şi creşterea contribuţiei lor economice. Practic, Statutul lucrătorului cultural profesionist propune un cadru coerent de protecţie socială şi fiscală aplicabil unor categorii profesionale atipice ce desfăşoară activităţi artistice şi culturale. 

La elaborarea statutului a participat, în ultimele şase luni, o echipă multidisciplinară din România, cu expertiză în domeniul cultural-artistic, fiscal şi al politicilor publice, care a beneficiat şi de suportul a doi experţi internaţionali în cadrul unui proiect de asistenţă tehnică din partea UNESCO, potrivit Ministerului Culturii. 

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Coordonatorul de reforme şi investiţii a lansat în consultare publică propunerea legislativă Statutul lucrătorului cultural profesionist în data de 15 februarie 2023, iar textul acesteia a fost actualizat în acord cu recomandările şi observaţiile primite.

Totodată, Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a organizat patru evenimente de promovare a Statutului lucrătorului cultural profesionist în Bucureşti (14 februarie), Iaşi (23 februarie), Timişoara (2 martie) şi Cluj-Napoca (9 martie), în cadrul cărora au fost invitaţi la dialog profesioniştii care activează în sectoarele culturale şi creative şi care pot beneficia de măsurile de sprijin vizate prin Statutul lucrătorului cultural profesionist.

Ministerul Culturii îşi arată în continuare deschiderea la dialog, astfel încât legea de aprobare în Parlament a ordonanţei de urgenţă să fie în acord cu solicitările partenerilor sociali şi, implicit, să răspundă nevoilor lucrătorilor culturali profesionişti din România.

„Elaborarea unui Statut al lucrătorului cultural profesionist s-a impus ca necesară având în vedere experienţa pandemiei COVID şi impactul acesteia asupra celor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul cultural. Am dorit să construim un cadru unitar pentru ca, în situaţii de risc şi nu numai, profesioniştii din sector să beneficieze de protecţie socială şi fiscală. N-a fost un demers uşor şi vreau să mulţumesc colegilor mei pentru efort şi implicare”, a transmis directorul Unităţii de Management a Proiectului, domnul Bogdan Trîmbaciu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.