Stagiunea numărul 97 la Sala Radio va debuta în 9 octombrie. Abonamentele pentru perioada octombrie-decembrie vor fi disponibile la vânzare între 16-23 septembrie. Biletele individuale (pentru toate concertele) vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 24 septembrie.
În 9 octombrie, Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru invită publicul la o seară de jazz dedicată saxofonistului şi compozitorului american Wayne Shorter, deţinător a 12 premii Grammy, artist ce a trecut în nefiinţă în anul 2023.
Vineri, 10 octombrie, deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio va fi sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea, cu un concert 100% Ravel, ce punctează 150 de ani de la naşterea marelui compozitor francez. În programul serii de la Sala Radio va fi „Bolero”, alături de „Daphnis şi Chloé (suita nr. 2)”, „Valsul” şi „Concertul în sol pentru pian şi orchestră”, prilej de a o aplauda ca solistă pe tânăra pianistă Eva Garet, deja multipremiată internaţional.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În 15 octombrie, Orchestra de Cameră Radio prezintă primul concert, construit în jurul unui alt „hit” al muzicii clasice: „Anotimpurile” lui Vivaldi. Concertul va fi dirijat de Barbara Dragan, dirijor asociat la Orchestre National de France. Ca solist, îl veţi aprecia pe violonistul brazilian Guido Sant’Anna, care a obţinut recunoaşterea internaţională în 2022, fiind primul violonist sud-american câştigător al prestigiosului Concurs Internaţional „Fritz Kreisler” de la Viena.
Printre compozitorii pe care publicul îi va asculta la Sala Radio în primele trei luni de stagiune se numără Musorgski: O noapte pe muntele pleşuv şi Tablouri dintr-o expoziţie, Bruch: Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră, Vaughan Williams: Simfonia nr. 5, Beethoven: Simfonia nr. 6 - Pastorala sau Triplul Concert în do major, Berlioz: Simfonia fantastică, Brahms: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, Mozart: Simfonia nr. 38 – Praga sau uvertura operei Don Giovanni, Glazunov: Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră, Chopin: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, Schumann: Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră, Dvořák: Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră ş.a.
Pe afişele stagiunii se regăsesc invitaţi speciali din ţară şi din străinătate, precum dirijorii Jessica Cottis, John Axelrod, Junping Qian, Cristian Oroşanu, Cristian Mandeal, Zhang Yi, Sascha Goetzel, Samuel Lee, Manuel Hernández Silva, Pablo González, Jonathan Bloxham, Nicolae Moldoveanu, pianiştii Javier Perianes, Szymon Nehring, Zijian Wei, Ricardo Castro, Cadmiel Boţac, violonista Maria Marica, violonceliştii Anne Gastinel şi Cornelius Zirbo ş.a.
Continuă un proiect de succes iniţiat la începutul acestui an de Orchestra Naţională Radio, în cadrul căruia au fost aplaudaţi pe scena Sălii Radio mari violonişti născuţi în România, care sunt extrem de apreciaţi în străinătate, în ipostaza de concertmaestru al unor celebre orchestre europene, dar şi ca solişti. Astfel, pe 21 noiembrie, îl veţi aplauda la Bucureşti pe Vlad Stănculeasa, concertmaestru la Barcelona Symphony Orchestra şi la National Orchestra of Catalonia.
O prezenţă specială pe scena Sălii Radio va fi şi mezzosoprana Ruxandra Donose, care este invitata Orchestrei de Cameră Radio în concertul programat pe 17 decembrie 2025. David Grimal, celebrul violonist francez, va reveni, de asemenea, alături de Orchestra de Cameră Radio în evenimentul programat pe 12 noiembrie. Începând din toamna anului 2024, acesta a răspuns invitaţiei adresate de Radio România de a deveni artist în rezidenţă al Orchestrei de Cameră Radio, fiind primul muzician internaţional căruia Radio România îi adresează această propunere de colaborare.
De asemenea, publicul îi va reîntâlni pe apreciaţii solişti ai Orchestrelor şi Corurilor Radio România: violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma.
Pe lângă concertele simfonice şi camerale propuse de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio şi serile de jazz prezentate de Big Band-ul Radio şi invitaţii săi, Orchestra de Muzică Populară Radio va oferi publicului seri de folclor, precum concertul aniversar „Polina Gheorghe” sau concertul tradiţional de colinde „Începem a colinda”. De asemenea, nu pierdeţi evenimentul aniversar de 85 de ani al Corului Academic Radio (19 noiembrie) sau concertul de Crăciun al Corului de Copii Radio (6 decembrie).
Între 16-23 septembrie, vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru perioada octombrie-decembrie. Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naţionale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio. Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, va rugăm să consultaţi secţiunea „Program concerte” de pe site-ul www.salaradio.ro.
Biletele individuale pentru toate concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio vor deveni disponibile după vânzarea abonamentelor, începând cu data de miercuri, 24 septembrie.
Preţuri abonament pentru concertele Orchestrei Naţionale Radio (perioada octombrie-decembrie) - 11 concerte:
Abonamente de acces
– categoria I – 744 lei
– categoria a II-a – 595 lei
– categoria a III-a – 446 lei
Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)
– categoria I redus – 446 lei
– categoria a II-a redus –357 lei
Preţuri abonament pentru concertele Orchestrei de Cameră Radio (perioada octombrie-decembrie) – 6 concerte:
Abonamente de acces:
– categoria I – 360 lei
– categoria a II-a – 288 lei
– categoria a III-a – 216 lei
Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)
– categoria I redus – 216 lei
– categoria a II-a redus – 173 lei
Detalii la casa de bilete telefonic: 021. 314.68.00.
Biletele/ abonamentele sunt disponibile în sistem online pe https://www.bilete.ro/ categorii/concerte/sala-radio/ şi în reţeaua Bilete.ro. De asemenea, biletele/ abonamentele se pot achiziţiona şi de la Casa de bilete a Sălii Radio.
Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.