Spectacolul „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, regizat de Ion Caramitru după un text de Iulian Margu, cu regretata actriţă Florina Cercel în rol principal, va fi disponibil vineri, de la ora 16.00, pe canalul de YouTube al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din distribuţia spectacolului fac parte Lari Giorgescu, Dorin Andone, Carmen Ungureanu, Teodora Mareş, Armand Calotă, Fulvia Folosea, Eduard Adam şi Ioan Andrei Ionescu.

„Povestea de bază este desfăcută în mai multe compartimente, reprodusă în mai multe epoci, refăcută abia în final pentru înţelegerea deplină”, a spus regizorul spectacolului, Ion Caramitru. „Ca stil, are şi un soi de umor frust şi unul derivat, are foarte multe trimiteri într-o simbolistică ce sparge tiparele timpului şi spaţiului".

Altfel spus, „o scurtă istorie a României moderne povestită cu ajutorul unui pian fermecat”, după cum caracterizează autorul piesei, Iulian Margu.

Înregistrarea va putea fi vizionată şi sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.