Spectacolele de matineu revin pe afişul Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), la cererea publicului, iar primul titlu programat este ”Allegro, ma non troppo”, de Ion Minulescu, care se va juca la Sala Pictura, duminică, de la ora 11.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La cererea publicului şi într-o bună tradiţie a teatrului, matineele revin pe afişul Naţionalului bucureştean, ocazie cu care unele din cele mai solicitate spectacole vor putea fi urmărite de la ora 11.00, sau de la ora 15.00. Între primele titluri ce urmează această programare figurează spectacole din repertoriul sălilor Atelier, Pictura şi Studio”, au transmis reprezentanţii TNB.

Spectacolul ”Allegro, ma non troppo”, de Ion Minulescu, este regizat de Răzvan Popa, cu scenografia semnată de Florilena Popescu Fărcăşanu, şi are o distribuţie alcătuită din actorii: Gavril Pătru, Marius Rizea, Costina Ciuciulică/Monica Davidescu, Aylin Cadîr/Ileana Olteanu, Eugen Cristea, Victoria Dicu şi Costică Lupşa.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În perioada următoare, în weekend, spectatorii vor putea reprezentaţii de matineu precum: ”Cinci femei de tranziţie”, de Rodica Popescu Bitănescu, pe 1 aprilie, de la ora 11.00, la Sala Pictura, ”Idolul şi Ion Anapoda”, de G. M. Zamfirescu, regizat de Ion Cojar, pe 8 aprilie, de la ora 15.00, la Sala Studio, şi ”Bârfe, zvonuri şi minciuni”, de Neil Simon, regizat de Ion Caramitru, pe 9 aprilie, de la ora 11.00, la Sala Studio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.