Serialul de comedie ”Las Fierbinţi”, difuzat de televiziunea Pro TV, joi seară, a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, fiind urmărit de peste 2,1 milioane de telespectatori la nivel naţional, pe întregul interval de difuzare, între 20.30 şi 21.28.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La nivel naţional, serialul ”Las Fierbinţi” a fost urmărit de 2.154.000 de telespectatori, înregistrând 12 puncte de rating şi 23,8% cotă de piaţă, spre deosebire de Antena 1, care a ocupat cel de-al doilea loc în clasament, pe acelaşi interval orar, cu 6,6 puncte de rating şi 13,1% cotă de piaţă, potrivit datelor furnizate de Kantar Media România, informează Pro TV.

Pe segmentul de public comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, ”Las Fierbinţi” a înregistrat 12,1 puncte de rating şi 31,2% cotă de piaţă, în timp ce televiziunea clasată pe locul al doilea, Antena 1, avea 7,2 puncte de rating şi 18,5% cotă de piaţă.

La nivel urban, serialul a obţinut 10,6 puncte de rating şi 21,9% cotă de piaţă, în timp ce Antena 1 s-a situat pe cea de-a doua poziţie în clasament, cu 6,1 puncte de rating şi 12,6% cotă de piaţă.

În minutul de maximă audienţă, 20.59, la nivel naţional, serialul era urmărit de peste 2.584.000 de telespectatori.

Următorul episod din serialul ”Las Fierbinţi” va fi difuzat marţi, de la ora 20.30, de Pro TV.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.