Revistele The New Yorker şi Vanity Fair au anunţat vineri că au luat decizia de a renunţa la organizarea tradiţionalelor petreceri ce marchează în fiecare an Balul Corespondenţilor acreditaţi la Casa Albă din Washington, un eveniment ce va avea loc în acest an pe 29 aprilie, informează nytimes.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Balul Corespondenţilor din Washington este un eveniment care a evoluat de-a lungul anilor de la un ritual iniţial rigid la statutul de vedetă supremă a calendarului monden din capitala americană, la care participă un număr impresionant de staruri de prim rang de la Hollywood şi celebrităţi din industria de televiziune, care poartă ţinute vestimentare foarte elegante. De asemenea, evenimentul este relatat pe larg în buletinele de ştiri ale posturilor de televiziune americane.

Dar, la fel ca multe dintre tradiţiile de la Washington, lucrurile încep să se schimbe după instalarea la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump.

Revista The New Yorker a anunţat că a anulat petrecerea care deschide în mod tradiţional evenimentele asociate Balului Corespondenţilor, pe care o organiza de obicei la W Hotel, a precizat purtătoarea de cuvânt a acestei publicaţii, Natalie Raabe. 

La rândul ei, revista Vanity Fair a renunţat să mai sponsorizeze una dintre cele mai exclusiviste after-party-uri, la care participă de regulă multe celebrităţi, găzduită în ultimii în reşedinţa ambasadorului Franţei, şi care este considerată ”cel mai fierbinte eveniment monden” din Washington.

Bloomberg L.P., cosponsor al Vanity Fair, îşi continuă planurile de a organiza acea petrecere, dar nu a luat deocamdată o decizie finală în privinţa prezenţei sale la eveniment, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei.

”Vom lua o pauză de la acel bal”, a scris într-un e-mail Graydon Carter, editorul revistei Vanity Fair, adăugând că intenţionează să îşi petreacă acel weekend pescuind în Connecticut.

Graydon Carter, care l-a criticat timp de decenii pe Donald Trump, a fost întrebat de jurnaliştii americani dacă există un motiv special pentru anularea festivităţilor din acest an. ”Trump. Şi peştii”, a răspuns Graydon Carter.

Însoţite de planurile actriţei de comedie Samantha Bee de a organiza un eveniment alternativ în aceeaşi seară cu Balul Corespondenţilor - ce va avea loc pe 29 aprilie -, deciziile anunţate de The New Yorker şi Vanity Fair reprezintă un semnal cât se poate de clar al faptului că instalarea la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump nu este pe placul personalităţilor din Hollywood şi din New York, care au venit în trecut în număr uriaş pentru a fi alături de preşedintele Barack Obama la ediţiile precedente ale Balului Corespondenţilor.

Refuzul celor două publicaţii a subliniat, de asemenea, situaţia bizară în care se află în prezent corpul de presă american, care organizează un dineu spectaculos în timp ce trebuie să acopere din punct de vedere mediatic evenimentele iniţiate de o administraţie care a fost evident ostilă faţă de mass-media. 

Donald Trump şi consilierii lui principali i-au criticat pe mulţi dintre jurnaliştii acreditaţi la Casă Albp, spunând că aceştia sunt ”necinstiţi” şi că mass-media reprezintă ”partidul de opoziţie”.

În ceea ce îl priveşte, preşedintele Donald Trump nu a făcut deocamdată niciun comentariu despre prezenţa lui la Balul Corespondenţilor din luna aprilie. Însă un membru al administraţiei sale a declarat sub protecţia anonimatului că data la care va avea loc evenimentul a fost marcată în agenda de lucru a preşedintelui Trump şi că preşedintele în exerciţiu intenţionează să respecte această tradiţie.

Prin prisma istoricul participărilor sale la Balul Corespondenţilor, Donald Trump are o relaţie destul de tensionată cu acest eveniment.

Atunci când era o vedetă de reality-show care punea sub semnul întrebării locul de naştere al preşedintelui Obama, Donald Trump a fost victima unora dintre cele mai usturătoare ironii din istoria galei, făcute de Barack Obama şi de actorul Seth Mayers, în 2011. În acele momente, camerele de filmat au insistat îndelung pe expresia împietrită a chipului  magnatului republican, pe măsură ce glumele la adresa lui se înteţeau. 

În 2016, când era candidat la alegerile prezidenţiale, Donald Trump a fost ironizat şi la balul organizat la New York de Alfred E. Smith Memorial Foundation, un alt eveniment formal, frecventat de numeroşi politicieni, care se arată dispuşi, pentru o seară, să râdă de ei înşişi. În timpul acelui eveniment, în care nu se ajunge până la autodispreţ, Donald Trump a criticat-o pe contracandidata lui, Hillary Clinton, care stătea la o masă din apropiere, apoi a făcut o glumă pe seama soţiei sale, Melania.

Dacă Donald Trump - care i-a atacat verbal pe jurnaliştii, politicienii şi actorii care l-au criticat public - va dori să se supună de bună voie tradiţiei comice a Balului Corespondenţilor din Washington reprezintă o chestiune care rămâne deocamdată deschisă.

 

La fel ca în anii trecuţi, evenimentul din 2017 se va concentra în principal pe recunoaşterea activităţii depuse de jurnaliştii din Washington, pe strângerea de fonduri pentru burse şcolare şi pentru diverse cauze filantropice şi va celebra importanţa Primului Amendament din Constituţia americană. 

Deocamdată nu este cunoscut numele vedetei care va fi aleasă pentru a fi prezentator principal al evenimentului.

O altă întrebare care se pune tot mai des la Washington vizează identităţile persoanelor care vor accepta să umple locurile rămase libere în urma boicotului vedetelor de la Hollywood, care au criticat într-o proporţie covârşitoare administraţia Trump.

Site-ul BuzzFeed nu a cumpărat niciodată bilete la acest eveniment şi a anunţat deja că va continua să organizeze un eveniment alternativ, în aceeaşi seară cu Balul Corespondenţilor.

Cotidianul The New York Times a încetat să îşi mai trimită jurnaliştii la Balul Corespondenţilor din anul 2008.

În ultimii ani, tot mai mulţi non-jurnalişti au început să ocupe locurile de la mese, cumpărate de organizaţii mass-media. Reprezentanţi ai organizaţiilor care fac lobby, celebrităţi, politicieni şi manageri din industria de publicitate ocupă tot mai multe locuri dintre cele 2.670 dispobinibile în sala de bal a hotelului Washington Hilton.

Balul Corespondenţilor nu a fost scutit de scandaluri de-a lungul anilor. În 1999, după demararea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Bill Clinton, în urma unui scandal de natură sexuală, prezentatorul principal al evenimentului nu a fost un actor celebru, ci Brian Williams, un prezentator de ştiri. Un recital susţinut de Aretha Franklin a reprezentat principala atracţie a galei.

 Pentru ediţia din acest an a Balului Corespondenţilor acreditaţi la Casa Albă biletele individuale costă 300 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.