Ministrul Culturii Raluca Turcan a anunţat că programului E-cultura îi va fi adăugat un nou program, E-patrimoniu, care are ca scot digitalizarea patrimoniului cultural imobil al României. Programul se va derula din fonduri europene şi îşi propune inventarierea şi documentarea patrimoniul cultural imobil al României într-o platformă digitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Raluca Turcan, declară că este nevoie de creşterea accesului la cultură, în primul rând atrăgând tânăra generaţie care este atrasă inclusiv prin componenta de digitizare a ceea ce înseamnă domeniul cultural, ea afirmând că digitizarea este un „atu esenţial pentru atragerea tinerei generaţii”.
„Avem deja un program european care funcţionează, E-cultura şi vom avea şi E-patrimoniu, prin care vom digitiza mare parte din patrimoniul României”, a afirmat Raluca Turcan sâmbătă în timpul unei vizite la Alba Iulia.
Ea a vorbit despre ideea unui „parteneriat care ar trebui să se multiplice peste tot în ţară, între autorităţi publice locale, Agenţie de Dezvoltare Regională care valorifică fondurile europene şi Ministerul Culturii” pentru realizarea de activităţi şi obiective culturale care să atragă tot mai mulţi oameni
Turcan a mai spus că digitizarea este „atu esenţial pentru atragerea tinerei generaţii”.
Ministrul Culturii a dat detalii despre cele două programe sâmbătă după amiază, pe reţelele de socializare. 
„Vom accesa în acest scop finanţare europeană în valoare totală de 45 de milioane de euro, disponibile prin două noi proiecte europene aferente exerciţiului financiar 2021-2027. Prima veste bună e că zilele trecute, pe 31 ianuarie, am deschis deja apelul de finanţare pentru unul dintre cele două proiecte, iar a doua veste bună este că a fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesar. Ambele proiecte europene vor debuta efectiv în a doua jumătate a acestui an şi vor dura aproximativ doi ani de zile”, a scris Turcan pe Facebook.
Potrivit ministrului, E-patrimoniu reprezintă o continuare la un alt nivel a proiectului de digitalizare E-cultura, demarat în 2018. 
„Reamintesc faptul că E-cultura a asigurat transpunerea în mediul online a peste 550.000 de resurse culturale mobile (cărţi şi cărţi vechi, documente istorice, tablouri, obiecte etnografice etc.) Ceea ce am făcut cu patrimoniul mobil continuăm acum cu imobilele monumente istorice.
Creăm o platformă naţională comună pentru servicii publice digitale în domeniul patrimoniului cultural. Practic, vom furniza şi vom stoca online toate serviciile de tipul eliberării avizelor de intervenţie, autorizaţiilor de cercetare arheologică, certificatelor de acreditare experţi etc. Inventariem şi documentăm digital patrimoniul cultural imobil al României. Asigurăm astfel creşterea vizibilităţii patrimoniului printr-o hartă turistică cu monumente şi etichete plasate pe monumente cu coduri QR, care vor direcţiona vizitatorul către platformă, dar şi alte tehnologii sau instrumente de realitate virtuală pentru patrimoniul mobil, inclusiv în sprijinul comunităţilor locale”, a precizat ministrul Culturii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.