Proiectul de lege privind instituirea perioadei 6 - 31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc, iniţiat de Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, şi senatoarea Alina Gorghiu, a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, iar următorul pas îl reprezintă promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gheorghiu a anunţat, miercuri, pe Facebook: „Adoptat! Proiectul de Lege privind instituirea perioadei 6-31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc, pe care l-am iniţiat împreună cu doamna senator Alina Gorghiu, a trecut de votul final de la Camera Deputaţilor, cu o majoritate covârşitoare. Următorul pas este trimiterea către preşedintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Iarna aceasta vom sărbători oficial colindul românesc!”.

Dintre cei 309 deputaţi prezenţi, 255 au votat „pentru”, 8 „împotrivă”, 42 s-au abţinut, iar patru nu au votat.

Propunerea legislativă reprezintă un prim pas în creionarea strategiei de salvgardare a colindelor pe teritoriul României şi în comunităţile de români de pretutindeni, se arată în expunerea de motive.

Demersul vine în sprijinul manifestărilor culturale realizate de păstrători ai tradiţiei şi obiceiurilor din toată ţara.

Colindul a apărut pe teritoriul României de azi înaintea creştinismului, ca ritual sacru de chemare a soarelui, fiind ulterior integrat armonios în practicile religioase.

Colindul este înscris în Inventarul elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, la categoria „Texte rituale calendaristice”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.