Prima ediţie a Muzeului pop-up Generaţia Millennials, o călătorie provocatoare şi interactivă în intimitatea acestei categorii demografice, va fi inaugurată în octombrie şi va ajunge în patru mari oraşe din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Programul expoziţional cu un format itinerant va fi prezentat în Iaşi (Iulius Mall, 8-17 octombrie), Cluj-Napoca (Iulius Mall, 22-31 octombrie), Timişoara (Iulius Town, 5-14 noiembrie) şi Suceava (Iulius Mall, 19-28 noiembrie).

Muzeul temporar aduce în atenţia publicului generaţia Y, cunoscută sub denumirea populară de Millennials sau „Peter Pan”, posibil cea mai analizată şi disputată categorie demografică din prezent, şi este organizat sub forma unui ansamblu artistic contemporan ce recreează scene din experienţele emblematice, gusturile culturale, senzaţiile, obiectele şi amintirile care aparţin celor născuţi în perioada 1980 - 1995.

Vizitatorii pot explora, în 4 expoziţii distincte, desfăşurate în perioada 8 octombrie - 28 noiembrie 2021, în Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Suceava, fragmente din identitatea acestei generaţii, prin lentila subiectivă a unor repere culturale importante.

„Trecând printr-o capsulă a ultimilor 30 de ani, de la avansul tehnologic la Michael Jordan, Backstreet Boys, jocurile copilăriei pe Pac-Man, Tetris, Mario şi Tamagotchi şi desenele animate de la Cartoon Network, la felul în care era şcoala percepută şi viaţa socială a începutului de secol, privim retrospectiv la oameni şi figuri emblematice, muzică, momente culturale şi limbaj, la mişcările şi ideile care au format şi definit «zeitgeistul» acestei generaţii în blugi, care a crescut şi s-a format într-o lume în continuă schimbare şi nuanţare”, explică organizatorii într-un comunicat remis News.ro.

Conceptul expoziţional este gândit ca desfăşurare prin diferite camere tematice interactive, ce vor include o colecţie de instalaţii, construcţii decorative şi colecţii de suvenire ce recompun pasaje definitorii din adolescenţa milenialilor, limbajul, dar şi personajele cheie care au fascinat copilăria celor care şi-au trăit o bună bucată din viaţă în tranziţia dintre era analog şi cea digitală.

Abordând experienţe universale ale generaţiei Millennials, combinând arta şi creativitatea, muzeul construieşte un mediu interactiv, nostalgic, pentru vizitatorii de toate vârstele. Aceste construcţii vor fi denumite, pe rând – „Tunelul timpului”, „Supereroii”, „Camera Nostalgiei – La Şcoală”, „Camera Joc şi Joacă”, „Camera Pop Culture”, „Camera Disco-Bairam” şi „Camera Primelor Iubiri”.

Reprezentând 25% din populaţia lumii, Generaţia Y a primit denumirea de Millennials după ce autorii William Strauss şi Neil Howe au folosit acest cuvânt în 1987, când mass-media începuse să identifice potenţiala lor legătura cu zorii noului mileniu. Nouă din 10 mileniali trăiesc în economii emergente, fiind cel mai urbanizat grup de adulţi tineri din istorie, iar în momentul de faţă au ajuns să reprezinte până la 35% din forţa de muncă din lume şi sunt cea mai educată generaţie de pe glob. Muzeul regrupează o colecţie de referinţe comune şi marcatori dintr-un mediu cultural viu şi bogat al ultimilor decenii, prin care rezonează cel mai mult milenialii.

Muzeul pop-up Generaţia Millennials este un proiect iniţiat şi organizat de Asociaţia Escu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.