Soarta sutelor de biserici, mănăstiri şi cimitire din enclava Nagorno-Karabah, pe care armenii o consideră leagănul culturii lor, a fost incertă de când Azerbaidjanul a preluat controlul. Autoproclamata Republică Nagorno-Karabah este lipsită de viaţă, secătuită de o mare parte a populaţiei sale. Odată cu dizolvarea sa anunţată, există, de asemenea, riscul ca o parte din patrimoniul cultural al acestui teritoriu din Caucaz, considerat ancestral de către armeni, să dispară. Câteva sute de biserici, mănăstiri şi pietre funerare datând din secolul al XI-lea până în secolul al XIX-lea împânzesc această enclavă muntoasă, care face parte integrantă din Azerbaidjan de la sfârşitul Imperiului Rus, dar care şi-a proclamat unilateral independenţa în 1991, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, scrie Le Figaro.
Unele dintre ele au trăsături specifice, cum ar fi absidele cu fundul plat sau călăreţii înarmaţi din perioada mongolă (secolele XIII-XIV) reprezentaţi pe anumite Khatchkars (cruci de piatră sculptate)", explică Patrick Donabédian, cercetător emerit la Laboratoire d'Archéologie Médiévale et Moderne en Méditerranée (LA3M).
Odată cu exodul şi, în special, cu plecarea preoţilor de la mănăstirea Dadivank, despre care se presupune că ar fi fost fondată în primele zile ale creştinismului de către Sfântul Dadi, incertitudinea planează asupra acestui patrimoniu. Hovhannes Guévorkian, reprezentantul Nagorno-Karabahului în Franţa, consideră că "nu se va întâmpla nimic altceva cu aceste situri simbolice armeneşti decât ceea ce s-a întâmplat în alte părţi" din Azerbaidjan şi din zonele recucerite de Baku după războiul din 2020.
La Baku, Biserica Sfântul Grigorie, înscrisă în registrul naţional al monumentelor istorice din Azerbaidjan, este închisă publicului, cu porţile sale perimetrale blocate şi una dintre intrări blocată de extinderea terasei unui restaurant, după cum a constatat un jurnalist al AFP. De la Gandja la Terter, în aceste oraşe vestice aflate la poarta enclavei disputate de zeci de ani, un văl de amnezie pare să fi acoperit orice prezenţă armeană. Şi în Nagorno-Karabah, catedrala Sfântul Salvator, cunoscută sub numele de Ghazantchetsos, din Shushi, un oraş considerat de Baku drept capitala sa culturală, rămâne îngheţată într-o cămaşă de forţă de schele. În alte părţi, prelatele acoperă monumentele armeneşti.
Odată cu capitularea separatiştilor, "riscurile sunt multiple", de la deteriorări până la distrugerea sau ştergerea inscripţiilor "ca parte a unei aproprieri" a istoriei, ameninţând în special cimitirele istorice şi bisericile din satele mici, potrivit lui Lori Khatchadourian, arheolog la Universitatea Cornell din Statele Unite. Ea este cofondatoare a Caucasus Heritage Watch, un proiect care foloseşte imagini din satelit pentru a documenta patrimoniul armean din Nagorno-Karabah şi din regiunea azeră Nakhijevan, în apropiere de graniţa cu Iranul. Nu mai puţin de 108 mănăstiri, biserici şi cimitire armeneşti medievale şi moderne au fost complet distruse acolo între 1997 şi 2011, potrivit cercetătorilor, iar în situl de la Djougha "distrugerile au avut loc pe parcursul unui deceniu, nu peste noapte", asigură Lori Khatchadourian, care se referă la un proces "lent şi constant". Aceste date nu pot fi verificate pe teren, deoarece accesul la sit este fie interzis, fie strict controlat de autorităţile azere. La rândul lor, autorităţile azere au denunţat profanarea sau deteriorarea moscheilor şi a siturilor musulmane care se aflau sub control armean.
Soarta moştenirii armene este cu atât mai mult pusă sub semnul întrebării cu cât aproape 700.000 de azeri care au fost dezrădăcinaţi în timpul conflictului din anii 1990 sunt acum eligibili pentru a se întoarce în Nagorno-Karabah. Preşedintele Ilham Aliev a sugerat în mai multe rânduri în ultimii ani că armenii nu au nicio pretenţie istorică asupra regiunii, afirmând că "moscheile şi bisericile sunt comorile noastre istorice".
În decembrie 2021, instanţa internaţională a reamintit Baku de obligaţiile sale în temeiul Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.
Contactat de AFP cu privire la aceste aspecte, Ministerul azer al Culturii nu a răspuns imediat. De la victoria sa militară fulgerătoare în Karabah, la 20 septembrie, Baku a dat asigurări că va garanta drepturi şi libertăţi egale "indiferent de apartenenţa etnică, religioasă sau lingvistică" a celor care rămân.
Pe lângă arhitectură, patrimoniul imaterial este, de asemenea, "inevitabil în pericol", se teme Hovhannes Guévorkian. Dansurile, cântecele şi folclorul, precum şi dialectele din Nagorno-Karabah, "vor fi ameninţate cu dispariţia în timp", deoarece "gardienii naturali ai acestor locuri de cultură şi tradiţie" care le transmit din generaţie în generaţie, odată separaţi, le vor mai transmite poate generaţiei următoare, dar după aceea?
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
