Un asteroid, care se apropie de Pământ chiar înainte de ziua alegerilor din Statele Unite, are şanse de 0,42 % să lovească planeta, potrivit NASA, scrie independent.co.uk.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Corpul ceresc, cunoscut ca 2018VP1 ar urma să treacă pe lângă Pământ pe 2 noiembre, înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, potrivit Laboratorul de Propulsie Jet (JPL) al NASA. 

Agenţia spaţială a spus că există trei ciocniri potenţiale dar, "bazându-ne pe 21 de observaţii de-a lungul a 12.968 de zile", nu crede că este posibil un impact direct. 

2018VP1, care a fost iniţial identificat la Observatorul Palomar din California, în 2018, nu este considerat "un obiect potenţial periculos" din cauza mărimii sale mici - cu un diametru de 0,002 kilometri, potrivit NASA.  

Obiectele posibil periculoase - de obicei asteroizi sau comete - sunt cele care au o orbită care le apropie de Pământ şi sunt suficient de mari ca să provoace pagube semnificative dacă lovesc planeta. 

Săptămâna trecută, un asteroid cu o lungime de trei până la şase metri a trecut la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ, pe deasupra Oceanului Indian. 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.