Ministerul Culturii a anunţat, joi, că a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede mai multe modificări în domeniul audiovizual şi al cinematografiei, printre care se numără posibilitatea CNA de a restricţiona un serviciu media dacă incită la ură, violenţă şi terorism, dar şi o taxă pe platformele de streaming video online, fondurile urmând să fie alocate Fondului cinematografic, estimate la aproximativ 38 de milioane de lei pe an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului şi a Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia.

Potrivit acestuia, România are obligaţia de a transpune, în legislaţia naţională, Directiva 2018/1808 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 noiembrie 2018, de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) având în vedere evoluţia realităţilor pieţei.

Proiectul se află în consultare publică până în data de 05.04.2021, inclusiv, iar cei interesaţi pot transmite propuneri şi observaţii la adresa de e-mail legislativ@cultura.ro. Toate sugestiile primite vor fi analizate de compartimentele de specialitate ale ministerului.

Directiva 1808/ 2018 (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) este rezultatul unui proces complex de negociere, în care au fost implicate la nivel european ministerele culturii, centrele naţionale de cinematografie ale statelor membre, autorităţile naţionale de reglementare în domeniul audiovizualului, autorităţile pentru protecţia consumatorilor etc.

Schimbări preconizate

Prin proiect se propune redefinirea noţiunilor de serviciu media audiovizual, program, retransmisie, comunicare comercială, sponsorizare, plasare de produse, licenţă audiovizuală şi codare, fiind totodată introduse şi unele definiţii noi pentru noţiunile de serviciu de platformă de partajare, material video generat de utilizator, decizie editorială, furnizor de platformă de partajare şi autorizare servicii media audiovizuale la cerere", se arată în Expunerea de motive a proiectului de Lege.

De asemenea, "s-a prevăzut un mecanism prin care CNA poate restricţiona un serviciu media audiovizual dacă acesta incită la ură, violenţă sau instigă la terorism ori dacă reprezintă un risc pentru sănătatea sau securitatea publică".

Proiectul introduce reglementări menite a încuraja autoreglementarea în domeniul audiovizual, dând posibilitatea elaborării unor coduri de conduită, impunând totodată şi o serie de cerinţe menite a asigura eficienţa acestora, în special în ce priveşte protecţia minorilor, fată de comunicările comerciale privind produsele cu alcool sau tutun, ori faţă de produsele, băuturile sau substanţele cu efect nutriţional negativ.

Facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la serviciile media audiovizuale este prevăzută în proiectul de Lege. Va fi redenumit Capitolul III, astfel încât acesta să se intituleze “Accesibilizarea serviciilor media audiovizuale pentru persoanele cu dizabilităţi”, în scopul asigurării concordanţei dintre titlul capitolului şi sensul normelor cuprinse în acest capitol. 

Prin proiect se completează reglementările privind sponsorizarea şi plasarea de produse în cadrul programelor audiovizuale, acestea fiind interzise dacă sunt realizate pentru tigări electronice sau flacoane de reumplere. Totodată, pentru comunicările comerciale şi plasările de produse se introduc noi reguli cu privire la conţinutul acestora şi la modul de difuzare.

Plata cotei de 3% din preţul de vânzare şi/ sau închiriere a filmelor şi platformele de streaming video online

Conform proiectului de Lege, se modifică şi se completează art. 13 şi art. 16 din OG nr. 39/2005 privind cinematografia, în sensul includerii la plata cotei de 3% din preţul de vânzare şi/sau închiriere a filmelor şi platformele de streaming video online de tipul VoD, SvoD, TvoD, PayPerView, şi pentru a completa lista contribuţiilor la Fondul cinematografic cu o contribuţie de 4% din veniturile obţinute din tranzacţii unice sau sub formă de abonament, pentru vizionarea de opere audiovizuale prin intermediul serviciilor de transmisie de date prin internet sau telefonie, de către furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere. 

Aceste modificări au fost agreate de Centrul Naţional al Cinematografiei şi au în vedere faptul că principiile directivei AVMS aşa cum a fost aprobată în 2010, au la bază şi promovarea operelor audiovizuale europene prin programul de radiodifuziune, dar şi prin includerea posibilităţii contribuţiei financiare a radiodifuzorilor în producţia naţională a operelor audiovizuale. 

Conform datelor puse la dispoziţie de Observatorul Audiovizual European, în România sunt circa 1.160.000 de utilizatori de astfel de platforme, unde primele trei clasate deţin circa 99% din cota de piaţă. Se estimează astfel o contribuţie anuală la Fondul cinematografic de circa 38 milioane de lei.

Încasările la Fondul cinematografic au scăzut ca urmare a restricţiilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2 (închiderea sălilor de cinematograf, scăderea pieţei de publicitate ducând la o scădere de circa 35% a încasărilor la Fond) şi este necesar să fie luate măsuri urgente, inclusiv în plan legislativ, precizează Ministerul Culturii. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.