Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul Internaţional de Proză Ceppo 2024 cu volumul "Melancolia" (La Nave di Teseo 2022) pentru capacitatea de a povesti lumea ca pe un loc care nu este dat o dată pentru totdeauna şi ale cărui forme nu sunt niciodată cristalizate.
"Premiul Ceppo pentru literatură se atribuie la Pistoia din 1956, adică are vârsta mea. De mai mulţi ani a devenit internaţional, primul scriitor străin care l-a primit fiind Mario Vargas Llosa. L-am primit şi eu zilele trecute într-o frumoasă ceremonie. Premiul Ceppo pentru autorii italieni i-a fost acordat lui Michele Mari, tradus şi la noi cu două romane", a scris pe Facebook scriitorul.
Potrivit juriului, în povestirile sale, totul este mereu cuprins de o metamorfoză de neoprit şi nu există timp, spaţiu, corp sau materie care să nu-şi schimbe constant starea, ajungând să cucerească mereu noi dimensiuni şi sensuri, dezlănţuind o lumină care dezvăluie în mod surprinzător zonele cele mai ascunse ale realităţii şi ale inimii umane, aşa cum se întâmplă într-una dintre cele mai emoţionante povestiri ale sale, "Pieile". Poate că nu este o coincidenţă faptul că modul său foarte special de a vedea lumea îşi are originea în România, unde a trăit şi a lucrat întotdeauna. Ovidiu însuşi şi-a trăit ultimii ani în exil într-un oraş de pe coasta României de astăzi. Şi, ca şi cum secolele ar fi trecut pe lângă ei, Cărtărescu i-a devenit moştenitor. Dar care sunt forţele secrete care atacă şi revoluţionează formele şi sensul lumii? Copilăria, visul, memoria şi, mai ales, nostalgia, o formă foarte ciudată de nostalgie, care irigă şi potenţează viaţa, toate tinzând spre viitor, ceea ce ne aminteşte de ceea ce scria Pasolini: "Cunoaşterea este în nostalgie. / Cine nu se pierde nu posedă".
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
Dacă, pentru Cărtărescu, realitatea este întotdeauna subminată de puterea nostalgiei şi a viselor, înseamnă că realitatea are întotdeauna ceva sentimental şi că sentimentele cele mai instabile şi ambigue sunt cele care modifică casele, străzile, pieţele, clădirile, şcolile, fabricile - astfel încât Bucureştiul, locul unde se petrec toate poveştile sale, este, în acelaşi timp, la fel de mic şi confortabil ca un dormitor şi la fel de vast şi de plin de creaturi ca un întreg cosmos.
În cărţile lui Cărtărescu, nostalgia nu este decât un nume pentru imaginaţie, iar imaginaţia este cea care sparge iluzia că nu există o realitate dincolo de cuşca micilor noastre euri. În afara şi înăuntrul nostru, totul este viu, totul vibrează, totul se multiplică şi se împleteşte cu o luxurianţă extremă, iar nouă ne revine sarcina de a ne aventura în acest univers tandru şi tulburător, continuând cu încăpăţânare chiar şi atunci când totul devine înfricoşător şi de neînţeles. Căci, aşa cum scrie în "Solenoid", "ceea ce ne rămâne este încăpăţânarea, care este întotdeauna o formă de credinţă".
Mircea Cărtărescu este scriitor, poet şi profesor universitar. Născut la Bucureşti în 1956, a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură. După ce a debutat în poezie, a împins arta de a scrie povestiri şi romane dincolo de frontierele cunoscute, iar astăzi cărţile sale sunt traduse în peste douăzeci de limbi. Printre acestea se remarcă, prin complexitate şi viziune, trilogia "Abbacinante" (Voland 2008-2016) şi capodopera sa, "Solenoide" (il Saggiatore 2020).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
