Mai mult de 300 de personalităţi din lumea întreagă, unii de renume mondial precum Meryl Streep, Orhan Pamuk sau Paul Auster, au cerut miercuri regimului cubanez să-şi elibereze „toţi artiştii deţinuţi în mod arbitrar” în insulă, unde creatorii şi intelectualii sunt subiect de dispută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Guvernul cubanez ar trebui să pună capăt imediat abuzurilor faţă de artiştii cubanezi”, au cerut în special scriitorii Isabel Allende, J. M. Coetzee, Khaled Hosseini sau Mario Vargas Llosa, într-o scrisoare deschisă publicată de ONG-urile Human Rights Watch şi Pen America. Semnatarii, din care mai fac parte Elena Poniatowska, Zadie Smith şi Chimamanda Ngozi Adichie, cer de asemenea ca autorităţile cubaneze să renunţe la urmăririle contra artiştilor, potrivit Le Figaro. 

Pe 27 noiembrie 2020, aproape trei sute de artişti au manifestat la Havana pentru a cere o mai mare libertate de exprimare, o mişcare ce a deschis poarta către o serie de contestări sociale în Cuba, până la manifestaţiile din 11 iulie, cele mai importante de la revoluţia din 1959. 

„În replică, guvernul cubanez a ţintit sistematic artiştii cubanezi, între care recent pe cei care au luat parte la protestele din 11 iulie”, regretă semnatarii. „Mai multe zeci de artişti au fost arestaţi şi plasaţi în detenţie sau în arest la domiciliu”, în timp ce alţii sunt „supuşi unei supravegheri constante” şi alţii au părăsit ţara, estimează ei. 

Pe 16 noiembrie, platforma de opoziţie Cuba Decide a denunţat arestarea a mai mult de o sută de persoane şi arestarea la domiciliu a o sută de activişti pentru a-i împiedica, potrivit lor, să participe la manifestaţii. 

„Nimic nu poate justifica persecuţia artiştilor care îşi exprimă paşnic punctul de vedere”, continuă textul scrisorii publicate miercuri. 

Cei peste 300 de artişti autori ai apelului solicită guvernului comunist să „înceteze imediat să mai hărţuiască artiştii ale căror critici politice şi sociale nu cadrează cu ideologia rigidă a regimului”. 

Scrisoarea este semnată şi de artişti cubanezi precum Hamlet Lavastida, constrâns în septembrie să se exileze în Europa, după ce a fost arestat în Cuba, în iunie, acuzat că „a incitat la delicvenţă” prin intermediul reţelelor de socializare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.