Lucrări provenind din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României şi din colecţia „Corneliu Baba”, dar şi documente personale din perioada 1965 - 1977, vor fi prezentate din 25 octombrie într-o expoziţie care parcurge însemnările din jurnalul artistului român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vernisajul va avea loc joi, de la ora 17.00. Expresia trăirilor din această perioadă se regăseşte în operele sale cu teme noi, printre care "Omul cu lingura", "Arlechini", "Peisaje din Toledo", "Concetăţeni", numeroase portrete de anonimi însumate într-o adevărată arheologie a chipului uman.

Tot acum apar şi cele două teme care îl vor obseda până spre sfârşitul vieţii: "Spaimele" şi "Regii nebuni".

Expoziţia include atât lucrări provenind din patrimoniul MNAR şi din colecţia artistului, cât şi documente personale din perioada 1965 - 1977. Demersul curatorial se sprijină pe însemnările şi reflecţiile artistului din acest interval cronologic şi fac obiectul celui de al doilea volum din seria "Corneliu Baba".

Volumul II "Confesiuni şi Jurnale (1965 - 1977)" va fi lansat la o dată ce va fi anunţată ulterior.

Ilustrând însemnările şi reflecţiile cuprinse în jurnalul personal şi în caietele de atelier, expoziţia contribuie la înţelegerea creaţiei lui Corneliu Baba, a frământărilor sale personale, căutărilor artistice şi delicatelor sale stări sufleteşti.

"Când mă urc pe lădiţa mare şi încep să lucrez la personajele compoziţiilor mele, mă transform. Nu mă gândesc decât la lucruri care depăşesc aceste mărunte griji de-a plăcea. Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoţioneze pe valori mari plastice şi umane", spunea Corneliu Baba, citat în "Confesiuni şi Jurnale (1965 - 1977)".

Curatorul expoziţiei este Maria Muscalu Albani. Evenimentul va avea loc la Galeria Naţională (parter), din 25 octombrie 2019 până în 29 martie 2020. Program de vizitare: miercuri-duminică, între ora 10.00-18.00. Ora limită de acces: 17.00. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.