Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat pentru agenţia de presă News.ro că va cere autosesizarea CNA, miercuri, în privinţa apariţiei omului de afaceri Sebastian Ghiţă la România TV şi că va sesiza şi Parchetul, în cazul în care va putea proba informaţia potrivit căreia postul de televiziune ar fi deţinut înregistrarea cu o săptămână înainte de difuzare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Voi depune o sesizare nu doar la nivelul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Încerc acum să îmi dau seama de unde reiese că această casetă ar fi fost dată acum o săptămână. Deci nu este o înregistrare care a parvenit acum celor de la România TV. Cu alte cuvinte, este o chestiune care ţine de favorizarea unei persoane urmărite penal. Dacă lucrurile într-adevăr aşa au stat, voi sesiza Parchetul, pentru că asta înseamnă că postul de televiziune a fost în posesia înregistrării şi că a aşteptat să primească instrucţiuni pentru a formula mai departe şantajul pe care îl face Sebastian Ghiţă la adresa instituţiilor statului. Asta înseamnă că România TV face parte din acest scenariu de şantaj. Postul de televiziune este complice dacă, într-adevăr, această casetă a stat o săptămână la dânşii şi abia acum a fost publicată”, a declarat Valentin-Alexandru Jucan, pentru News.ro.

”Ceea ce a făcut România TV cam excede competenţelor CNA. Dacă reuşesc să găsesc cel puţin afirmaţiile sau de unde reiese faptul că înregistrarea a stat o săptămână la România TV, avem de-a face cu o chestiune de natură penală. De aceea sunt hotărât să sesizez Parchetul”, a adăugat el.

Membrul CNA a scris, miercuri, pe pagina lui de Facebook, după difuzarea înregistrării cu Sebastian Ghiţă, că transmisiunea reprezintă o ”mizerabilă palmă dată oricărei noţiuni de decenţă şi moralitate în jurnalism”.

”Aceasta nu este presă! Un cercetat penal foloseşte o televiziune pentru a se răfui cu cei care îl investighează. Nu este singurul! Aceasta nu este presă! Este o mizerabilă palmă dată oricărei noţiuni de decenţă şi moralitate în jurnalism”, a scris Valentin-Alexandru Jucan.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie, a vorbit, într-un material difuzat miercuri la prânz la România TV, postul pe care îl controlează, despre legăturile sale cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe care susţine că a cunoscut-o în sediile SRI şi pe care a întrebat-o dacă îşi mai aduce aminte de o petrecere restrânsă dintr-o vilă din Sinaia, la care aceasta era împreună cu el şi cu Vasile Dîncu. Ghiţă a adus mai multe documente, susţinând că sunt e-mailuri care ar incrimina-o pe Kovesi.

În înregistrare, Sebastian Ghiţă a apărut la un birou, el având mai multe documente, care ar arăta "mistificarea dosarelor" sale. La începutul înregistrării, care ar fi fost lăsată în urmă cu o săptămână la redacţia televiziunii, Sebastian Ghiţă spune că, dacă aceste imagini au început să ruleze, lucrurile nu mai sunt bine deloc.

El a reluat afirmaţiile conform cărora i s-ar fi cerut să furnizeze date despre Liviu Dragnea pentru a-i fi lăsată familia în pace.

Ghiţă a promis că va continua seria "dezvăluirilor" în zilele viitoare. "O să urmeze mult mai multe astfel de dezvăluiri şi cred şi sper că v-am stârnit şi v-am trezit atenţia", a spus fostul deputat.

Această înregistrare este difuzată în ziua în care Liviu Dragnea ar urma să anunţe o nouă nominalizare de premier şi acţiunile viitoare, după ce preşedintele Iohannis a respins propunerea Sevil Shhaideh. De asemenea, cu puţin timp înainte de difuzarea acestei înregistrări Poliţia Română a anunţat că nu au fost constatate încălcări procedurale în cazul lui Ghiţă şi că nu sunt date că acesta ar fi ieşit din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.