Actriţa Ioana Calotă a declarat, într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorite anual pe 27 martie, că funcţia teatrului trebuie să rămână de provocare, de a pune pe gânduri spectatorii, de a le ridica întrebări, dar şi că în prezent spectacolele au nevoie să îşi regăsească umorul, care este ”esenţial” şi ”salvator”.
Ioana Calotă poate fi văzută în prezent la Teatrul Nottara, în spectacolele ”Familie de artişti”, de Kado Kostzer şi Alfredo Arias, ”Alcool”, pe versurile lui Ion Mureşan, ”Vestul singuratic”, de Martin McDonagh, ”Fazanul”, de Georges Feydeau, ”Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakepeare, ”O poveste foarte simplă”, de Maria Lado, ”Efecte colaterale”, de Alexandru Popa, ”8 femei”, de Richard Thomas, ”Călătoria” pe operele lui Constatin Abăluţă, şi în teatrul independent, în spectacolul ”Feisbuc”.
Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită pe 27 martie, a fost organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al IX-lea Congres mondial al Institutului Internaţional de Teatru. În 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.
Reporter: Care este definiţia personală pe care i-o daţi teatrului?
Ioana Calotă: Teatrul e comunicare, adică ”cuminecare, împărtăşire” (parafrazând definiţia comunicării date de Constantin Noica). Teatrul e ”supra-vieţuire”, sau mai bine zis - ”meta-vieţuire”, adică e viaţă sublimată, ridicată de la orizontală la verticală, dialogul dintre energiile unite, împletite, energia spectacolului, cea care se dăruieşte şi cea a publicului, cea care primeşte şi energia Duhului Sfânt, Cosmic, care umple şi care ridică măştile pământene, ne dezvăluie goliciunile, şi arată lumea interioară a sufletelor, lupta şi trăirea lor ascunsă, şi mântuieşte tocmai prin adevărul arătat, luminează, iubeşte. Secretul în teatru rămâne secret, dar joaca e calea. De mici ne jucăm de-a ”ce aş fi dacă aş fi'', iar artiştii îşi permit luxul de a se juca toată viaţa cu acest concept şi îi fac şi pe alţii să intre într-o visare şi o trăire activă a visului.
Reporter: De ce aţi ales să deveniţi actriţă?
I.C.: Am ales să devin actriţă dintr-o pornire, o nevoie a sufletului, mai mult decât din histrionism sau din dorinţa de a fi în ochii lumii. Fac parte dintre oamenii care mai degrabă îşi ascultă inima şi apoi analizează punctele tari şi slabe, statisticile, marketingul meseriei. E minunat să fii emoţionat şi să emoţionezi la rândul tău autentic, să schimbi stările de spirit ale celor pentru care faci actul artistic. Devii şi tu mai bun şi mai cu folos pe lumea asta. E mare lucru să fii un mesager curat şi unic în transmiterea ta personală.
Reporter: Aveţi vreun ritual de fiecare dată când urcaţi pe scenă? Îl puteţi descrie?
I.C.: De câte ori urc pe scenă mă rog la Dumnezeu să fiu conectată cu oamenii din sală mental şi emoţional şi să fie rolul cel care primează şi apoi eu.
Reporter: Cu ce personaj pe care l-aţi interpretat vă identificaţi?
I.C.: Nu mă identific cu nici un rol până la capăt pentru că aş minţi să spun că fac asta. Nici nu mi doresc. Nici nu caut asta. Eu sunt eu, şi las să curgă acele părţi din psihismul şi din spiritul meu potrivite cu ce am de trăit pe scenă. Eu, actor, sunt şi instrument şi interpret. În mine ca şi în toţi artiştii sunt o multitudine de euri şi de vieţi. Depinde la care faci acces, acolo e lucrarea mea cu mine însămi.
Reporter: Dacă nu aţi fi fost actriţă, ce altă profesie v-aţi fi dorit să aveţi?
I.C.: Cântăreţ, muzician, muzica are firul cel mai scurt şi mai direct spre inima omului.
Reporter: Ce vă deranjează cel mai mult în timpul unui spectacol?
I.C.: Mă deranjează lipsa de concentrare, lipsa de credinţă, lucrul ”de uzină'' şi nu de irepetabil, şansa clipei prezente pe care trebuie s-o valorifici şi să fii conştient de ea.
Reporter: De ce avem nevoie de teatru?
I.C.: Avem nevoie de teatru pentru că el educă spiritual, mental, emoţional. El cultivă sufletul şi îl ridică din planul vieţuirii mărunte, supravieţuirii, la planuri înalte, de rafinare şi zbor.
Reporter: Care sunt cele mai mari ”suferinţe” ale teatrului în prezent?
I.C.: Teatrul în prezent are nevoie de subtext, de poezie, de metafizic, uneori e cumva limitat, prea mundan, trivial sau la polul opus, axat în suferinţă de dragul suferinţei - care nu are salvare şi nu mai cultivă catharsisul, purificarea. Umorul e esenţial, salvator. Trebuie să şi-l regăsească. Chiar dacă e cea mai grea tragedie greacă, vindecarea vine prin ironia dulce a umorului de calitate, fin, subtil. Există un umor divin chiar şi în vina tragică şi chiar şi în piesele uşoare, de bulevard, există o nevoie dramatică a sufletului de ridicare.
Reporter: Cum ar trebui să se adapteze teatrul la cerinţele noilor generaţii de spectatori?
I.C.: Teatrul se adaptează dintotdeauna, pentru că artiştii sunt şi ei oameni, nu? Cunosc, trăiesc, vorbesc, aleg, se exprimă ca şi restul. Funcţia teatrului trebuie, însă, să rămână de provocare, este o şcoală de viaţă cu mesaj înalt, să pună pe gânduri, să ridice întrebări.
Ioana Calotă a studiat la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, învăţând de la profesionişti de teatru precum: Cătălin Naum, Mircea Albulescu, Sanda Manu, Ion Cojar, Gelu Colceag şi Tania Filip.
A interpretat roluri precum: Polly Peachum în ”Opera de trei parale”, de Bertolt Brecht, Anna Wyniarski, în ”Nu vorbiţi cu actorii”, de Tom Dudzick, ambele în regia Dianei Lupescu, Rosetta în ”Leonce şi Lena”, de Georg Büchner, în regia lui Felix Alexa, Sorina în ”Înşir-te mărgărite!”, de Victor Eftimiu, în regia lui Alexandru Dabija, Lisa în ”Cheek to Cheek”, un spectacol de Radu Afrim, şi Secretara în ”Special sânge”, de Guy Foissy, în regia lui Bogdan Huşanu.
A colaborat cu Teatrul Metropolis (”O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, şi ”Copiii la putere”, de Roger Vitrac, ambele în regia lui Gelu Colceag, şi ”Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, în direcţia de scenă a lui Mircea Marin), dar şi pentru proiecte independente precum: ”Take, Ianke şi Cadîr”, de Victor I. Popa, în regia lui Doru Ana, ”Şocant (Blasted)”, de Sarah Kane, în regia lui Szabó K. István, şi ”Feisbuc”, un spectacol de Alexandru Jitea.
În Teatrul Naţional Radiofonic, Ioana Calotă a făcut parte din distribuţia unor spectacole precum: ”Ziua de naştere a infantei”, de Oscar Wilde, ”Zăpezile de altă data”, de Dumitru Solomon, ”Zalmoxe”, de Lucian Blaga, ”Drumul lui Orfeu”, de Ursula Rani Sarma, ”Frumoasa din pădurea adormită”, de Charles Perrault, ”Francesca da Rimini” de Gabriele d`Annunzio, şi ”Duios Anastasia trecea”, de Dumitru R. Popescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
