Actorul Dan Bordeianu a declarat, într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorită în fiecare an pe 27 martie, că în prezent, în teatru spectacolele se fac doar ”ca să se facă”, într-o proporţie ”covârşitoare”, acestea având nevoie de implicare din partea creatorilor şi fiind necesară educarea cu blândeţe a publicului. Actorul Teatrului Nottara este de părere că nu avem nevoie de teatru, ci de apă, aer, mâncare, iubire, însă nu le putem avea fără teatru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dan Bordeianu poate fi văzut în prezent la Teatrul Nottara, în spectacolele ”Efecte colaterale”, de Alexandru Popa, ”Aniversarea”, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, “Funcţionarul destinului”, de Horia Gârbea, “Un pic prea intim”, de Rajiv Joseph, “DADAnoNON”, de Ilinca Stihi, iar la Godot Café Teatru în “Secretul fericirii”, de Alexandru Popa.

Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită pe 27 martie, a fost organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al IX-lea Congres mondial al Institutului Internaţional de Teatru. În 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.

Reporter: Care este definiţia personală pe care i-o daţi teatrului?

Dan Bordeianu: E locul acela în care se poate întâmpla orice şi în care poţi să creezi orice. E locul acela în care poţi să crezi că se poate întâmpla orice.

Reporter: De ce aţi ales să deveniţi actor?

D.B.: N-am ales! Se spune că meseria te alege pe tine, nu tu alegi meseria. Probabil că asta s-a întâmplat. Dar n-am ales! N-am ales nici atunci, n-am ales nici acum. Poate am să mă las.

Reporter: Aveţi vreun ritual de fiecare dată când urcaţi pe scenă?

D.B.: Nu! Nu cred în superstiţii. Singurul ritual este căutarea în tine a liniştii şi a relaxării care să îţi permită să te asculţi, să îţi asculţi colegii şi să redevii, în fiecare seară, altcineva.

Reporter: Cu ce personaj pe care l-aţi interpretat vă identificaţi?

D.B.: Cu niciunul. Asta e frumos la meseria mea: mă descopăr pe mine însumi găsind bucăţele din mine în personaj, la fel cum găsesc bucăţele din personaj în mine. Nu pot să spun că e un personaj cu care mă identific total, pentru că, până acum nu l-am întâlnit. S-ar putea să fie, cine ştie, nu-l cunosc, nici măcar nu l-am citit! Dar nu mă identific cu niciunul. Sunt bucăţi, bucăţi, bucăţi. Ca un puzzle!

Reporter: Dacă nu aţi fi fost actor, ce altă profesie v-aţi fi dorit să aveţi?

D.B.: Tâmplar.

Reporter: Ce vă deranjează cel mai mult în timpul unui spectacol?

D.B.: Procesul pe care îl declanşăm noi pe scenă în relaţia cu publicul este foarte fragil. Este foarte complicat să faci pe cineva, care stă la doi metri de tine, că ţie ţi se întâmplă nu ştiu ce lucru… Nu mă enervează când sună telefonul… Mă enervează când sună a doua oară telefonul. Şi mă enervează groaznic când se răspunde la telefon. Mi s-a întâmplat…

Reporter: De ce avem nevoie de teatru?

D.B.: Nu avem nevoie de teatru. Avem nevoie de apă, avem nevoie de aer, avem nevoie de mâncare, avem nevoie de iubire, avem nevoie de înţelegere, avem nevoie de compasiune, avem nevoie de foarte multe lucruri. Nu avem nevoie de teatru. Doar că teatrul le aduce pe toate astea.

Reporter: Care sunt cele mai mari ”suferinţe” ale teatrului în prezent?

D.B.: Sunt ale societăţii. Care mi se pare că suferă de o gravă ancorare a valorilor, pe alocuri de o gravă lipsă de moralitate, şi nu mă refer la moralitatea aia, că spunem un cuvânt urât pe scenă, ci la morala actului artistic bine făcut. Şi cred că s-a pierdut înţelegerea procesului, care este: ”Eu am ceva de spus, vreau să spun ceva şi vreau neapărat să spun aşa, şi o fac”. Acuma se spun lucruri doar ca să se spună. Se fac lucruri doar ca să se facă. ”Se creează” lucruri, în ghilimele, pentru că aia nu e creaţie, e o încercare, sau o precreaţie, doar de dragul lucrurilor. Nu cred că funcţionează aşa. Sigur că pot fi considerat purist, dar din când în când e bine să ne întoarcem la ce era, chiar dacă proiectul respectiv poate nu are nicio valoare comercială, hai să nu uităm de fapt de ce facem artă, şi nu business. Eu am învăţat meseria asta lângă oameni care nu înţelegeau felul ăsta de a pune problema. Nu aveau în ei, în ADN-ul lor, modul acesta de lucru. Şi m-am infectat de la ei şi nu-mi place ce se întâmplă acum. În proporţie covârşitoare, lucrurile se fac ca să se facă.

Reporter: Cum ar trebui să se adapteze teatrul la cerinţele noilor generaţii de spectatori?

D.B.: Am citit de curând o afirmaţie frumoasă, îmi pare tare rău că nu mai ţin minte cui îi aparţine, care spunea că publicul se educă cu blândeţe. Nu poţi să te duci într-o zonă comercială, ca a serialelor TV, chiar dacă unele sunt foarte bine făcute şi foarte bine scrise, dar nu despre asta e vorba. Nu poţi să concurezi cu tot felul de filmuleţe şi de chestii d-astea cu succes foarte mare la public. Trebuie să mergi pe linia ta. Cu blândeţe şi fără absolutizări din astea - “Dacă nu înţelegi ce fac eu, înseamnă că eşti un tâmpit, du-te acasă!”. Nu, dimpotrivă, d-aia am spus de blândeţe. Dar teatrul este de doar două feluri: bun sau prost. Nu există teatru de alte feluri. Şi oricum ai da-o, că e independent sau de stat, sau alte categorii, rămâne în aceleaşi categorii: bun sau prost. Ori teatrul bun are nişte cerinţe, nişte nevoi. Are nevoie de un soi de implicare din partea creatorilor, că-i actor sau că-i regizor. Şi dacă alea nu sunt, nu are cum să fie bun. Aşa se poate raporta teatrul la spectator. Doar aşa. Pornind de la esenţă. Grotowski spune că pentru teatru ai nevoie de o sursă de lumină şi de un actor. Am uitat să spunem poveşti… Inventăm tot soiul de artificii pe care le forţăm asupra textului. Da’ faceţi, frate, o chestie cinstită: un Caragiale îmbrăcat de epocă, cu decorul pe care l-a scris el, cu actori şi fără invenţii şi o să iasă fabulos.

Născut pe 23 octombrie 1975 în Bucureşti, Dan Virgil Bordeianu a absolvit Facultatea de Teatru din cadrul UNATC, secţia actorie, la clasa profesorului universitar Mircea Albulescu. Cătălin Naum i-a fost mentor încă din anul I de facultate, când s-a înscris în echipa de actori a Teatrului Studenţesc Podul. După absolvirea facultăţii a câştigat un concurs de angajare la Teatrul Nottara.

Actorul a devenit cunoscut publicului larg în special prin apariţia sa în telenovela ”Numai iubirea”, difuzată de postul de televiziune Acasă. A fost şi unul dintre protagoniştii telenovelelor ”Lacrimi de iubire” şi ”Iubire ca în filme”.

Şi-a făcut debutul în film la vârsta de 11 ani, când a jucat alături de Maria Ploae, Mircea Diaconu şi Ion Caramitru în pelicula "Promisiuni" (1985), regizată de Elisabeta Bostan.

Dan Bordeianu a mai apărut în ”Prinţul nopţii” (2000), scurtmetrajul ”17 minute întârziere” (2002), ”Gunpowder, Treason & Plot” (2004), ”Modigliani” (2004), ”Return of the Living Dead: Rave to the Grave” (2005), filmul ”Lacrimi de iubire” (2006), ”Răzbunarea” (2006), ”High Plains Invaders” (2009), ”Portretul luptătorului la tinereţe” (2010) şi ”Bucureşti NonStop” (2013).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.