Piaţa românească de artă a urmat un trend ascendent şi în 2022, fiind modelată de noile trenduri, de interesul sporit pentru arta contemporană, de apariţia unor noi generaţii de colecţionari orientaţi către investibilitate şi randament, de accesibilitatea canalelor online de participare la tranzacţii cu artă, dar şi de frecvenţa proiectelor culturale expoziţionale meritorii. Evoluţia pieţei româneşti de artă a fost definită de mai multe licitaţii de artă, mai multe tematici (noi) de licitaţie, mai mulţi cumpărători (tineri), potrivit Artmark.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu 50 de licitaţii, un total al adjudecărilor în licitaţii de circa 10,8 milioane euro şi o rată medie de adjudecare de 72%, a fost un an intens (cu 16% mai multe licitaţii decât în 2021 şi cu 21% mai multe licitaţii decât în 2020) şi divers în tematici (28 de tematici, inclusiv câteva noi), cu numeroase recorduri de autor şi accent pe dezvoltare (atât teritorială – noi jurisdicţii, cât şi operaţională – noi funcţiuni de licitaţie).

În perioada aprilie-noiembrie 2022, Artmark s-a extins în două jurisdicţii europene, Bulgaria şi Croaţia, deschizând în Sofia şi Zagreb două case de licitaţie ce poartă numele brandului românesc Artmark. Primele licitaţii locale de artă sunt programate pentru primăvara-vara anului 2023 (şi le aşteptăm cu nerăbdare!).

A sporit în 2022, faţă de 2021, cu 14% numărul participanţilor online unici la licitaţiile organizate de A10 by Artmark (respectiv a crescut cu aprox. 25% rata deschiderii de noi conturi online în vederea participării la licitaţii de artă plastică). Ceea ce nu înseamnă că ridicarea restricţiilor pandemice nu a reînceput să aducă, treptat, în sălile offline de licitaţie, doritori de participare fizică la licitaţie (ori pur şi simplu iubitori de artă curioşi cum se desfăşoară o licitaţie de artă cu sală).

Cu un trafic de peste un milion de vizitatori unici în 2022, în creştere cu 35% faţă de anul precedent, artmark.ro îşi menţine şi creşte statutul de principală platformă de promovare a patrimoniului artistic naţional, precum şi de mercurial oficial al pieţei româneşti de artă. De asemenea, contul de Facebook al casei de licitaţii a atins o audienţă globală de peste patru sute de mii de utilizatori în 2022 şi a cunoscut o creştere de 40% a traficului pe contul de Instagram. Contul de TikTok A10 by Artmark deschis în luna octombrie a atins un milion de vizualizări în ultimele trei luni ale anului.

În iulie 2022, platforma Artmark Live 2.0 a modernizat şi înlocuit platforma iniţială de participare online la licitaţii (lansată în urmă cu mai bine de zece ani, în 2011, când a reprezentat prima platformă de participare online la licitaţii din Europa – produsă de compania românească de software Art Games). Înglobând ultimele inovaţii tehnologice, noua platformă 2.0 asigură confidenţialitatea 100% a datelor de licitaţie transferate între utilizatori şi licitator, de tip „end-to-end encryption”; totodată, platforma oferă un mediu mai intuitiv pentru utilizatori, precum şi funcţiuni noi de customizare în beneficiul fiecărui utilizator.

Participanţi la licitaţie din 32 de ţări

O mare diversitate de artă şi obiecte de colecţie, multe dintre ele cu vocaţie de circulaţie internaţională, a atras participanţi din multe alte jurisdicţii şi culturi din afara României (fără a lua în calcul participanţii fizic ori telefonici, ci doar pe cei online): Africa de Sud, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Marea Britanie, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Cipru, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Israel, Italia, Mexic, Monaco, Olanda, Polonia, Portugalia, Singapore, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria.

Vânzări de top în 2022

Şi pentru că ne plac topurile, iată câteva dintre vânzările anului 2022, unele dintre ele cele mai semnificative ale anului, iar altele recorduri absolute, organizate pe tematici, precum: 1. Pictură românească de patrimoniu: Nicolae Grigorescu – „Ciobănaş/ Pe Bucegi” – 196.000 de euro; 2. Artă contemporană: Ştefan Câlţia – „Lumea ca teatru” – 75.000 de euro; 3. Rarităţi tehnice: O maşină de criptat Enigma, folosită de Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial, model K – 95.000 de euro; 4. Maşini de colecţie: Ford Mustang GT Fastback din 1967 – 70.000 de euro; 5. Băuturi de colecţie: O sticlă de whisky Springbank 50, din 1919, îmbuteliat în 1969 – 12.000 de euro; 6. Carte rară şi bibliofilie: Hrisov de împroprietărire emis de voievodul Alexandru cel Bun în 1412 – 31.000 de euro; 7. Orologerie: Un ceas Rolex Daytona bărbătesc, din aur, decorat cu diamante, din 2016 – 45.000 de euro; 8. Piese istorice: Un ceas cu lanţ, din aur decorat cu diamante şi emailuri, realizat de Paul Telge pentru Regina Elisabeta a României, în 1886 – 33.000 de euro; 9. Numismatică: O monedă din aur de 100 de lei din 1922 – 12.000 de euro; 10. Artă sacră: O icoană românească pe lemn, reprezentând „Răstignirea Domnului”, din epoca lui Neagoe Basarab (începutul sec. XVI) – 12.000 de euro.

Cerere în creştere pentru arta contemporană românească

Cei mai căutaţi artişti contemporani în cursul lui 2022 au fost, în ordinea valorii totale de tranzacţionare prin A10: Ştefan Câlţia (311.000 de euro), Ion Ţuculescu (295.000 de euro), Corneliu Baba (200.000 de euro), Sabin Bălaşa (196.000 de euro), Felix Aftene (163.000 de euro), George Mazilu (161.000 de euro), Constantin Piliuţă (158.000 de euro), Alexandru Ciucurencu (142.000 de euro), Adrian Ghenie (114.000 de euro), Marcel Guguianu (103.000 de euro). Accent ce se petrece în paralel cu reducerea vârstei medii a adjudecatarilor, de la 48 de ani (2021) la 46 de ani (2022), precum şi în paralel cu consolidarea treptată a segmentului de participanţi având vârste cuprinse între 20-35 ani (care a reprezentat 14,27% din totalul adjudecatarilor unici din 2022).

Tematici noi

2022 a fost anul introducerii a două tematici noi de licitaţie: „Arta Azi”, dedicată segmentului de artă recentă, supracontemporanei şi noilor trenduri (cu două licitaţii, în februarie şi septembrie), precum şi artei digitale (cu o licitaţie dedicată exclusiv „nft-urilor”, în februarie 2022); poate nu ar fi lipsit de interes să subliniem, chiar şi în acest cadru restrâns de raportare, proaspăta introducere, în 2022, la cota pieţei de artă românească, a multor artişti tineri şi foarte tineri, de segmentul cărora piaţa devine treptat interesată: Marc (n. 1999), Silviu Preda (n. 1997), Adrian Piorescu (n. 1997) etc. 2022 a fost totodată anul funcţionalizării tematicii de numismatică (căreia i-au fost dedicate 3 licitaţii), precum şi a tematicii de hărţi vechi (2 licitaţii) – tematici pretenţioase, bine profesionalizate de colecţionari erudiţi, de nişă.

Fapte Bune

Cu patru licitaţii caritabile în 2022 – „Help Autism”, „OvidiuRo", proiectul „Auzim cu sufletul” al Clubului Rotary Pipera, dar mai ales licitaţia „tuturor cauzelor caritabile” care este „Licitaţia de Fapte Bune 2022”, concept caritabil aflat la a doua ediţie, A10 continuă să mulţumească şi exprime recunoştinţa faţă de sponsorii săi şi ai cauzelor caritabile promovate prin platforma Artmark. Licitaţia de Fapte Bune 2022 a colectat aproximativ 200.000 de euro, ce urmează a reveni celor 10 proiecte caritabile promovate – proiectul de reducere a abandonului şcolar susţinut de Crucea Roşie România, proiectul SOS Satele Copiilor, proiectele Fundaţiei pentru Inovaţii Sociale „Regina Maria”, proiectul „Inimi Sănătoase pentru Copii” al Fundaţiei Polisano etc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.