Teatrul Griviţa 53 va găzdui din 10 octombrie, de la ora 18.30, prima expoziţie de artă plastică, „Îndeplinirea tuturor dorinţelor”, semnată de Dumitru Gorzo.
Artistul îi va întâmpina pe vizitatori alături de Chris Simion-Mercurian şi Tiberiu Mercurian, iniţiatorii Teatrului Griviţa 53, într-o întâlnire care aduce împreună arta plastică şi teatrul, într-o formulă deloc convenţională.
Creată special pentru Teatrul Griviţa 53, expoziţia este construită în mai multe acte şi marchează trei premiere: prima expoziţie a lui Dumitru Gorzo într-un teatru, prima sa expoziţie care îşi schimbă înfăţişarea şi dinamica în mai multe rânduri şi prima expoziţie de artă plastică organizată la Teatrul Griviţa 53. Punctul de plecare este peştişorul de aur şi promisiunea îndeplinirii tuturor dorinţelor. Gorzo propune însă o întâlnire cu arta în care dorinţele, fantezia şi libertatea de a imagina nu au nevoie de promisiuni sau de explicaţii definitive.
„Îndeplinirea tuturor dorinţelor este o expoziţie în mai multe acte, iar acest prim act este o aşezare în spaţiu. Mă prezint cu un număr de obiecte care ar putea să însemne o actualitate a căutărilor mele, dar, sincer, nu le văd nicicum. Sunt abia scăpate din cap şi din mâini. Probabil că în actul următor o să vă spun ceva despre momentul de faţă. Şi tot aşa”, spune Dumitru Gorzo.
Titlul expoziţiei devine şi un pretext pentru o reflecţie asupra libertăţii pe care arta o poate păstra, chiar şi atunci când realitatea îi impune limite.
„Cât despre toate dorinţele, ce să zic, poate doar că arta nu îndeplineşte nimic, însă este locul unei forme de libertate care îţi permite orice proiecţie şi suportă în interiorul ei cele mai crunte forme de fantezie şi dorinţă. Atunci când asta nu se mai poate e rău şi e de rău”.
Expoziţia a fost concepută special pentru Teatrul Griviţa 53, iar structura în acte îi permite artistului să revină asupra propriilor lucrări şi asupra felului în care acestea sunt prezentate. Primul act este dedicat întâlnirii cu obiectele recent create, fără intenţia de a le fixa de la început într-o interpretare. Următoarele intervenţii vor fi anunţate pe parcurs.
ACTUL I – Program de vizitare
Sâmbătă, 10 octombrie, ora 18:30 - Vernisaj, în prezenţa artistului Dumitru Gorzo, alături de Chris Simion-Mercurian şi Tiberiu Mercurian.
Duminică, 11 octombrie, de la ora 16:00 - Întâlnire cu artistul şi continuarea vizitării expoziţiei.
12-24 octombrie, între orele 17:00 şi 21:00 - Expoziţia poate fi vizitată la Teatrul Griviţa 53.
ACTUL II va fi anunţat în ultima zi a primului act.
Pentru organizarea vizitelor, cei care doresc să participe sunt rugaţi să trimită un e-mail la proiecte@grivita53.ro, în care să menţioneze numele şi ziua în care doresc să viziteze expoziţia.
Teatrul Griviţa 53 este un proiect cultural independent construit prin implicarea directă a comunităţii, cu misiunea de a crea un spaţiu-simbol în peisajul teatral românesc, atât ca demers artistic, cât şi ca obiect de arhitectură care a pornit regenerarea unui cartier istoric, emblematic pentru Bucureşti, respectiv Griviţa veche.




























