Ilustratorul Alexandru Ciubotariu a declarat luni, pentru Agenţia de presă News.ro, că mai multe expoziţii de bandă desenată, din care face parte şi ”Subteran”, vor avea loc pe parcursul unui an, la librăria Cărtureşti Fandom din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Expoziţia «Subteran» face parte dintr-un ciclu pe care-l voi derula timp de un an, în singura librărie din ţară dedicată benzii desenate”, a declarat pentru News.ro Alexandru Ciubotariu, fondatorul Muzeului Benzii Desenate. 

Expoziţia curatoriată de Alexandru Ciubotariu va reuni, din 2 septembrie, desene incluse în primul număr al seriei de bandă desenată ”Subteran”, semnată de Alex Talambă, şi va putea fi vizitată la Cărtureşti Fandom până la sfârşitul lunii.

”«Subteran» al lui Alex Talambă este un proiect drag mie, iar expoziţia va cuprinde, pe lângă desenele incluse în primul număr al seriei, planşe şi desene originale, aceasta fiind mica ocazie prin care putem intra în bucătăria autorului”, a adăugat curatorul pentru News.ro.

Expoziţia de la Cărtureşti Fandom va cuprinde 10 cadre în care vor intra 20-25 de lucrări, a mai spus Alexandru Ciubotariu.

La vernisajul din 2 septembrie, autorul Alex Talambă va acorda publicului şi autografe desenate. ”Alex Talambă, autor care a publicat şi în străinătate, propune un proiect 100% independent”, a mărturisit curatorul. 

”Subteran” este a treia expoziţie organizată de Muzeul Benzii Desenate, după Revista Comics, care a reunit cei mai renumiţi autori de bandă desenată din România după albumul colectiv ”Următorul Cadru”. 

Alex Talamba este autorul albumelor ”Elabuga”, ”Mila 23”, ”Cei de dincolo” (editura Mandragora) şi ”Sidi Bouzid Kids” (editura Casterman), a realizat ilustraţiile şi scenariul la revista ”Subteran”, 36 de pagini alb-negru, care a fost lansată pe 15 mai. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.