Actriţa de comedie şi realizatoarea de televiziune Ellen DeGeneres va fi recompensată la gala de decernare a Globurilor de Aur de anul viitor cu trofeul onorific „Carol Burnett”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

DeGeneres este a doua personalitate care va fi recompensată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA) cu acest premiu, instituit în urmă cu un an. Actriţa Carol Burnett a fost prima care a primit distincţia.

Trofeul îi va fi acordat vedetei pe 5 ianuarie, când va avea loc a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur.

Ellen DeGeneres, cu o carieră de aproximativ 25 de ani, în care a fost, între altele, de trei ori nominalizată la Globurile de Aur, este aşteptată să primească personal trofeul.

Ea este apreciată pentru munca ei în televiziune şi film, dar şi pentru actele de caritate şi activismul ei.

Carol Burnett Award a fost iniţiat pentru a recunoaşte evoluţia industriei televiziunii. Câştigătorul este ales de comitetul director al HFPA şi este considerat echivalentul trofeului onorific Cecil B. DeMille, acordat anual, din 1952, pentru contribuţia avută în cinematografie.

În vârstă de 61 de ani, Ellen DeGeneres şi-a început cariera în anii 1980, ca actriţă de stand-up comedy, în oraşul natal, New Orleans, înainte de a-şi lansa propriul show „Ellen”, în 1997, în care personajul ei şi-a recunoscut orientarea sexuală, devenind astfel prima lesbiană declarată din istoria televiziunii.

De atunci, activista drepturilor homosexualilor a devenit una dintre cele mai populare prezentatoare de televiziune din Statele Unite, iar cu „The Ellen DeGeneres Show” a câştigat 30 de premii Emmy. Ea a fost de două ori gazda ceremoniei premiilor Oscar şi a premiilor Emmy.

Show-ul ei TV a ajuns la sezonul al 17-lea şi a primit, în total 63 de trofee Daytime Emmy. În plus, a strâns peste 95 de milioane de dolari pentru diferite cauze.

Realizatoarea a fost recompensată cu Presidential Medal of Freedom, premiul „Mark Twain” pentru umor american, şi recent a semnat un acord cu HBO Max pentru mai multe producţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.