Cea de-a 26-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus începe miercuri, la Bucureşti, unde, timp de cinci zile, vor avea loc aproximativ 900 de evenimente şi, la standurile amenajate, vor fi prezentate cele mai noi apariţii editoriale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ediţia de anul acesta a târgului de carte Gaudeamus se va desfăşura în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo sub semnul a 30 de ani de la Revoluţie. 

Şi-au anunţat participarea 250 de expozanţi în 200 de standuri amenajate pe o suprafaţă de 8.300 mp care vor găzdui sute de mii de titluri şi aproximativ 900 de evenimente, lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri.

Deschiderea oficială a Târgului Gaudeamus Radio România, ediţia Bucureşti 2019, va avea loc miercuri, la ora 12.00, la standul Radio România.

Târgul se va încheia pe 24 noiembrie.

Programul zilnic de vizitare: între orele 10.00 şi 20.00.

Accesul se va face pe baza biletelor, în valoare de 5 lei, şi a abonamentelor de intrare, în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada. Vor beneficia de acces gratuit preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.