Cea de-a şasea seară de Festival va fi animată de opt trupe de teatru invitate din Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti, în spectacole regizate de Felix Alexa, László Bocsárdi, Pál Frenak, Mariana Cămărăşan, Andreea şi Andrei Grosu, Silviu Purcărete şi Helmut Stürmer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizatorii îi invită, miercuri, pe iubitorii teatrului la o lansare de carte, portret complex de artist, cel al cunoscutului regizor şi scenarist român de teatru şi film Alexa Visarion. Lansarea va avea loc la ora 16.00, la librăria Cărtureşti Verona. 

După succesul de marţi seară cu cele trei remarcabile reprezentaţii reunite în spectacolul “Short Stories”, aflat sub semnatura coregrafică (şi în interpretarea) celebrei senioare a dansului Carolyn Carlson, invitată specială a Festivalului, miercuri debutează la Palatul Universul şi masterclass-ul susţinut de artistă, o întâlnire dedicată actorilor-dansatori, coregrafilor şi balerinilor din România.

Totodată, la Teatrul ACT, pe Calea Victoriei, la numărul 126, publicul este invitat, de la ora 17.00, la un vernisaj, intitulat "Teatrul ACT. 18 ani”. "Teatrul ACT a fost de la inceput un fel de dar - şi ca spaţiu, şi ca intenţie, şi ca temperatura - s-a tot confirmat în timp. Şi lucrul ăsta l-a facut ireductibil. Teatrul ACT - nu mai poţi să îl ştergi din istoria recentă, chiar dacă îl dărâmi, chiar dacă îl negi. El nu mai poate fi şters. E o faptă şi gata”, a spus directorul Marcel Iureş. 

"Optsprezece ani? Mult şi putin. Dar mereu altfel... Vă propunem această expoziţie de afişe ca pe o istorie în imagini. O refacere vizuală a destinului şi identităţii Teatrului Act”, a spus Marina Constantinescu, directorul artistic al FNT. 



Spectacolele serii vor începe la ora 17.00, cu reprezentaţia spectacolului "Pelicanul" de August Strinndberg, la Sala "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra. Spectacolul, o producţie a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, este regizat de Felix Alexa. O a doua reprezentaţie va avea loc la ora 21.00. 

De la ora 18.00, la sala Pictură a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, se joacă "Prin vis" de Varga Mátyás, o producţie a Teatrului 
Naţional "Mihai Eminescu” Timişoara. De la aceeaşi oră, la Teatrul Act este programat spectacolul "Apa de mină", de Csaba Székely, un proiect coordonat de Oana Stoica. 

La Teatrul Odeon, de la ora 19.00, se joacă "Fuchsiada" după Urmuz. Spectacolul este o instalaţie teatrală imaginată de Helmut Stürmer, asistat de Silviu Purcărete. Spectacolul este în limba germană, cu traducere în limbile română şi engleză. 

De la ora 20.00, la Opera Naţională Bucureşti, "Cafeneaua" de Carlo Goldoni, este produs de Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi. Regia îi aparţine lui Silviu Purcărete, iar scenografia lui Dragoş Buhagiar. 

La Teatrul Metropolis, de la aceeaşi oră, la Sala Amfiteatru, se joacă "Efectul razelor gamma asupra craitelor lunatice" de Paul Zindel, un spectacol cu Alexandrina Halic şi Oana Pellea. 

"Clasa noastră" de Tadeusz Słobodzianek se joacă al Teatrul Bulandra, sala "Liviu Ciulei", de la ora 21.00. Spectacolul este produs de Teatrul National "Lucian Blaga” Cluj-Napoca. 

În paralel, "The Sunset Limited" de Cormac McCarthy, se joacă la Teatrul UnTeatru. Iar la Radio România Cultural, de la ora 22.30, publicul poate asculta "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, în regia artistică a lui Titel Constantinescu. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.