Filmul „A fost sau n-a fost?”, regizat de Corneliu Porumboiu, peliculă distinsă cu trofeul Camera d‘Or şi trei premii la TIFF în 2006, serialul „Ceauşescu şi poporul”, documentare şi ediţii speciale vor face parte din programul special pe care îl va difuza Televiziunea Română pe TVR 1, TVR 2 şi TVR 3, începând de miercuri, pentru a marca împlinirea a 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De miercuri până vineri (20-22 decembrie), de la ora 11.50, la TVR 2 poate fi vizionat serialul „Ceauşescu şi poporul”, care prezintă interviuri cu: Ion Iliescu, Cornel Burtică, Mircea Maliţa, istoricii Marius Oprea, Florin Soare, Daniela Mustaţă etc. Potrivit TVR, telespectatorii vor putea urmări, de exemplu, ce au spus Ion Iliescu şi academicianul Mircea Maliţa (fost Ministru Adjunct de Externe şi mai apoi Ambasador al României în SUA) despre acea perioadă, care este adevărul despre cum a preluat puterea Ceauşescu, ce se ascunde în spatele discursului său din august 1968 împotriva invadării Cehoslovaciei de către URSS, care a fost momentul de cotitură în politica lui Ceauşescu şi care a fost declicul schimbărilor ce au urmat.

„De-a lungul serialului vor fi tratate toate umbrele memoriei colective, inclusiv relaţia lui Ceauşescu cu şefii marilor state occidentale, adevărul despre capacităţile sale intelectuale, relaţia Ceauşescu – Iliescu, sau Ceauşescu – Gorbaciov, programele sale naţionale: sistematizarea oraşelor, industrializarea forţată, împrumuturile FMI, natalitatea şi interzicerea avorturilor, cultul personalităţii, momentul august 1968 etc.”, a transmis Televiziunea Română.

Vineri, 22 decembrie, de la 21.10, TVR 2 va difuza filmul „A fost sau n-a fost?”, în regia lui Corneliu Porumboiu, peliculă distinsă cu trofeul Camera d‘Or şi trei premii la TIFF în 2006. Acţiunea filmului se desfăşoară într-un orăşel liniştit, la est de capitală, la 16 ani de la revoluţia din decembrie 1989. Virgil Jderescu, patronul postului TV local, are doi invitaţi care-şi vor împărtăşi amintirile de revoluţionari. Unul este Emanoil Pişcoci, pensionar - şi, ocazional, Moş Crăciun -, iar celălalt este Tiberiu Mănescu, un profesor de istorie care tocmai şi-a plătit datoriile pentru băutură cu întreg salariul. Cei trei vor încerca să răspundă la o întrebare devenită enigmă de 16 ani: „A fost sau n-a fost revoluţie în oraşul lor?".

Tot vineri, la TVR 1, de la ora 21.35, într-o ediţie specială „România 9”, Ionuţ Cristache îi va avea invitaţi pe Mircea Dinescu şi Ion Caramitru, care vor povesti cum au petrecut prima zi a Revoluţiei în studioul 4 al Televiziunii Române. Cum au ajuns la TVR pe 22 decembrie 1989, alături de cine au trăit acea zi memorabilă sau desfăşurarea evenimentelor din perspectiva lor sunt câteva dintre temele pe care Ionuţ Cristache le va aborda cu invitaţii săi.

Gesturi, interviuri şi imagini din studioul TVR în decembrie 1989 vor fi prezentate în documentarul lui Cornel Mihalache „Televiziunea la zidul Revoluţiei”, sâmbătă, de la ora 23.00, la TVR 1.

Cum scânteia Revoluţiei s-a aprins la Timişoara, TVR Timişoara a realizat mai multe producţii dedicate acelor zile, care vor fi difuzate săptămâna aceasta, pe TVR 3. Joi, 21 decembrie, de la ora 19.00, telespectatorii vor putea urmări „Huligani post mortem”, documentar  distins cu Premiul Special al juriului APTR, care prezintă câteva cazuri de victime ale represiunii de la Timişoara. Supravieţuitori ai măcelului din oraşul de pe Bega (părinţi, copii) povestesc despre cei apropiaţi, seceraţi de gloanţe. În final, în acordurile „Imnului Golanilor din Piaţa Universităţii”, camera descoperă în Piaţa Operei din Timişoara, la zece ani după sângeroasele evenimente: reclame multicolore, vitrine luminoase, ecrane ce transmit programe de muzică hip-pop.

Joi, de la ora 19.30, TVR 3 va difuza „In memoriam ...Timişoara 1989”,  program care aduce în prim-plan istoria acelui decembrie însângerat retrăind clipele alături de cei răniţi, dar propunându-şi să afle şi ce am câştigat cu adevărat după 1989. Au trecut 28 de ani de când la Timişoara oamenii s-au ridicat împotriva sistemului comunist. Autorităţile locale au conferit mai multor străzi numele unor eroi ai Revoluţiei de atunci, dar puţini dintre ce ce astăzi se bucură de libertate îşi mai amintesc de ei. Cum se raportează oamenii de afaceri de azi la acel moment de cotitură, cum ne-au privit şi cum ne privesc acum străinii sau cum arată noua clasă politică născută din democraţia câştigată sunt teme care vor fi abordate în acest program.

Vineri, de la ora 19.00, în transmisiune directă de la Timişoara, telespectatorii vor putea urmări spectacolul „Timişoara în mişcare”. Convieţuirea în bună înţelegere într-o zonă multiculturală, păstrarea tradiţiilor zonei, folclorul inconfundabil, dar şi ritmurile pop rock şi, în general, muzica de valoare sunt şi anul acesta reflectate pe scena amplasată în Piaţa Operei din Timişoara, într-un program dinamic şi variat, transmis în direct de TVR 3 şi TVR Timişoara. Dubaşilor de la Săvârşin li se vor alătura pe scenă atât ansambluri ale germanilor, sârbilor, maghiarilor şi bulgarilor, cât şi instrumentiştii şi soliştii Ansamblului Timişul din Timişoara. Seara se va încheia cu recitalul Irinei Rimes.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.