În timp ce giganţii din industria de diverstisment şi-au suspendat activităţile în faţa propagării coronavirusului, filmările la "The Crown", serialul Netflix care retrasează viaţa reginei Elizabeth a II-a, continuă în Regatul Unit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aşa cum anunţă Deadline, serialul are nevoie de doar o săptămână în plus de filmări pentru a realiza ultimele cadre ale sezonului 4. 

Publicaţia americană precizează că Netflix se află în discuţii cu producătorii săi independenţi, în special Left Bank Pictures care administrează "The Crown", cu scopul de a analiza dacă este cazul ca filmările să fie suspendate.

Totuşi, platforma a suspendat numeroase producţii, în special "Stranger Things", "The Witcher" sau "The Prom", o comedie muzicală cu Meryl Streep şi Nicole Kidman. 

Măsurile sanitare luate de Regatul Unit în faţa răspândirii de Covid-19 au fost caracterizate drept insuficiente de mai mulţi experţi din sănătate. Aşa cum relata AFP, premierul britanic Boris Johnson a solicitat, luni, populaţiei să evite deplasările "neesenţiale" şi le-a recomandat persoanelor în vârstă şi femeilor însărcinate să se izoleze, dar nu a prevăzut închiderea şcolilor, a restaurantelor sau a sălilor de spectacol, şi nu a interzis adunările. Totuşi, miercuri, premierul britanic a anunţat că şcolile vor fi închise de vineri şi vor rămâne aşa "până la noi ordine", conform AFP.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.