Facebook a recunoscut în mod public că platforma sa de socializare a fost exploatată de guverne care au încercat să manipuleze opinia publică în ţările lor, inclusiv în timpul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii şi Franţa. Compania a promis că va creşte nivelul de securitate pentru a combate astfel de ”operaţiuni de informare”, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un raport întocmit de echipa de securitate a companiei şi publicat joi, Facebook a detaliat tehnici subtile şi bine finanţate utilizate de naţiuni şi alte organizaţii pentru a distribui informaţii înşelătoare, în scopuri geopolitice. Aceste eforturi ajung dincolo de ”ştirile false”, potrivit companiei, şi includ crearea de conţinut, colectarea de date şi conturi false, folosite pentru a ”amplifica” un anumit punct de vedere, dar şi pentru a stârni neîncredere în instituţii politice şi pentru a răspândi confuzie.

”A trebuit să ne concentrăm din punct de vedere al securităţii nu doar pe comportamentul abuziv obişnuit, precum spargerea unor conturi, softuri rău intenţionate, spamuri şi fraude financiare, ci şi pe încercări de a manipula discursul civic şi de a induce oamenii în eroare”, a transmis compania.

Facebook a suspendat 30.000 de conturi în Franţa înaintea alegerilor prezidenţiale. Compania a transmis că prioritatea sa este de a înlătura conturile suspecte ce aveau un număr mare de mesaje publicate şi un public numeros.

Compania a mai explicat că a monitorizat ”câteva situaţii” care se potrivesc cu modelul operaţiunilor de informare din timpul alegerilor prezidenţiale din SUA. Compania a detectat ”actori rău intenţionaţi” care foloseau social media pentru a distribui informaţii furate din alte surse, precum conturi de e-mail ”cu intenţia de a aduce atingere reputaţiei unor ţinte politice specifice”. Această tehnică a inclus crearea unor site-uri dedicate pentru a găzdui datele furate şi crearea unor conturi pe reţele de socializare şi a unor pagini pentru a direcţiona oamenii către aceste informaţii.

În acelaşi timp, alţi actori rău intenţionaţi au creat conturi de Facebook false pentru a amplifica teme relaţionate cu subiectele prezentate în datele furate.

Facebook nu a specificat la ce date furate a făcut referire. Însă, potrivit The Guardian, zeci de mii de e-mailuri au fost obţinute de hackeri din contul de Gmail al lui John Podesta, preşedintele de campanie al lui Hillary Clinton, informaţiile fiind publicate de Wikileaks.

Facebook nu a numit niciun stat, deşi a precizat că investigaţia companiei ”nu contrazice” descoperirile unui raport din ianuarie al directorului comunităţii de informaţii a SUA, care a subliniat implicarea Rusiei în alegeri.

Rusia a fost, de asemenea, implicată în obţinerea unor informaţii online legate de Emmanuel Macron, potrivit unui raport al cercetătorilor firmei japoneze de antivirus Trend Micro, publicat în această săptămână.

Facebook s-a angajat să monitorizeze încercările de a manipula platforma, să dezvolte noi modalităţi de a identifica conturi false, să educe utilizatorii ale căror conturi riscă să fie atacate despre felul în care îşi pot păstra informaţiile în siguranţă, şi să sprijine programele societăţii civile în domeniul educaţiei media. 

”Înţelegem că în mediul informaţional actual, reţelele de socializare joacă un rol important în facilitarea comunicării – nu numai în perioada unor evenimente precum alegerile, ci în fiecare zi. În anumite circumstanţe, totuşi, recunoaştem că riscul ca unii actori rău intenţionaţi să folosească Facebook pentru a induce în eroare oamenii sau pentru a promova comunicările eronate”, arată raportul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.