Emisiunea ”Ştirile de mâine”, prezentată de Mihai Găinuşă la postul public de televiziune TVR 1, al cărei prim sezon s-a încheiat vineri, ar putea fi redenumită şi difuzată cu o altă frecvenţă, din luna martie, potrivit declaraţiei acordate, marţi, Agenţiei de presă News.ro, de către producătorul general al Televiziunii Române, Cristian Zgabercea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu ştim acum să vă spunem frecvenţa, durata. Este în funcţie de grila care se elaborează acum. Nu ştim dacă va avea aceeaşi frecvenţă, dacă se va numi la fel sau dacă va fi doar pe weekend, două zile sau o zi sau patru zile pe săptămână. Încă nu ştim. Acum e în funcţie şi de discuţiile care se poartă cu el şi de grila care se elaborează de către canal şi directorul de programe”, a spus Cristian Zgabercea, pentru News.ro, precizând că emisiunea ar urma să revină în grilă în luna martie. 

”Poate nu se va mai numi «Ştirile de mâine», dar colaborarea cu Mihai Găinuşă continuă. Nu ştiu ce format vrea el să propună. Aşteptăm formatul de la el”, a mai spus Cristian Zgabercea, precizând că la sfârşitul anului trecut i-a expirat contractul realizatorului TV şi a fost prelungit cu o lună.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Echipa ”Ştirile de mâine” a anunţat, vineri, pe pagina de Facebook, că urma să fie difuzată ultima ediţie a acestui sezon, de la ora 22.20.

”Mihai Găinuşă şi echipa lui vă invită astăzi la ultima ediţie «Ştirile de mâine» din acest sezon, de la ora 22.20, pe TVR 1! Vă mulţumim că ne-aţi urmărit în toate aceste luni, le mulţumim prietenilor paginii emisiunii noastre pentru aprecieri, mesaje şi comentarii şi rămâneţi aproape şi în seara aceasta, fiindcă nici nu «Ştirile de mâine» ce pierdeţi!”, a arătat mesajul echipei.  

Emisiunea ”Ştirile de mâine” a fost transmisă de TVR 1 din 17 octombrie, de luni până vineri, de la ora 22.20.

Mihai Găinuşă lucrează în media din anul 1995. A debutat la Radio Delta RFI, ca reporter de ştiri, în perioada studenţiei. În acelaşi timp, realiza şi emisiunea radiofonică de umor ”Săptămâna nebunilor”. În 1997 a fost cooptat la ”Chestiunea Zilei”, la ProTV. Din 2000 până în 2003 a dat deşteptarea ascultătorilor Radio 21, iar apoi, timp de 10 ani, la prezentat matinalul KissFm. În paralel, timp de 14 ani, a prezentat ”Cronica Cârcotaşilor”, la Prima TV, mai întâi alături de Şerban Huidu, apoi de Codruţ Kegheş. A scris şi publicat şase cărţi, iar în prezent, realizează matinalul ”7 Dimineaţa” la Radio Seven.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.