Emisiunea ”Gospodar fără pereche”, prezentată de Anamaria Prodan Reghecampf, va fi difuzată de televiziunea Pro TV începând din 11 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.30.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe 6 iunie a fost difuzată prima ediţie a emisiunii ”Gospodar fără pereche”, aceasta urmând să fie difuzată din nou, duminică, 10 septembrie, de la ora 17.00, informează Pro TV.

Formatul ”Farmer wants a wife”, pe care se bazează emisiunea, presupune difuzarea unui prim episod în care sunt prezentaţi fermierii participanţi şi aşteptările lor legate de partenera ideală. După o perioadă de câteva luni în care are loc selecţia persoanelor interesate de ei, show-ul continuă cu etapa în care fermierii îşi aleg cele mai potrivite posibile perechi şi prezintă evoluţia relaţiilor.

“Am fost alături de fiecare de la început, le-am dat sfaturi, i-am mustrat atunci când a fost cazul, însă totul cu un singur obiectiv, pe care şi eu, şi ei, îl aveam în comun: să-i transformăm din gospodari fără pereche în gospodari fericiţi, cu familii frumoase şi numeroase! N-a fost uşor, însă în viaţă lucrurile cu adevărat importante nu se obţin cu uşurinţă, nu-i aşa? Vă invit pe toţi să urmăriţi poveştile gospodarilor mei, vă promit că o să vă ajungă la suflet!”, a declarat Anamaria Prodan Reghecampf.

Deţinut de FremantleMedia, formatul ”Farmer wants a Wife” este un reality-show care prezintă parcursul unor fermieri singuri care îşi caută o parteneră de viaţă, dar şi avantajele traiului departe de oraş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.