Emisiunea ”Fort Boyard”, difuzată duminică seară de televiziunea Pro TV, a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, pe întregul interval de difuzare, între 20.30 şi 21.57, fiind urmărită de peste 1,2 milioane de telespectatori la nivel naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe segmentul publicului naţional, emisiunea a fost urmărită de 1.262.000 de telespectatori, obţinând 7 puncte de rating şi 13,9% cotă de piaţă, spre deosebire de televiziunea clasată pe cel de-al doilea loc, Antena 1, care a obţinut, pe acelaşi interval orar, 6,3 puncte de rating şi 12,5% cotă de piaţă, potrivit datelor furnizate de Kantar Media România, informează Pro TV.

La nivel urban, ”Fort Boyard” a obţinut 9,1 puncte de rating şi 17,9% cotă de piaţă, în timp ce televiziunea clasată pe cel de-al doilea loc pe acelaşi interval, Antena 1, a obţinut 6,6 puncte de rating şi 13% cotă de piaţă.

Pe segmentul publicului comercial din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, ”Fort Boyard” a obţinut 10,9 puncte de rating şi 24,7% cotă de piaţă, spre deosebire de postul clasat pe locul al doilea, Antena 1, care a obţinut 8,5 puncte de rating şi 19,2% cotă de piaţă.

În minutul de maximă audienţă de la 20.54, aventurile din ”Fort Boyard” au fost urmărite de aproximativ 1,8 milioane de telespectatori.

Prima ediţie a emisiunii ”Fort Boyard”, prezentate de Paul Ipate şi Octavian Strunilă, şi-a deschis porţile, duminică, pentru Mihaela Rădulescu, Sandra Izbaşa, Corina Bud, Vlad Logigan şi Adi Nartea, care au pătruns în fortăreaţă plini de energie şi pregătiţi să facă faţă tuturor provocărilor pregătite de Pere Fouras.

Echipa Olimpicii, condusă de Mihaela Rădulescu, a intrat în Fort Boyard determinată să câştige cât mai mulţi bani pentru Tăşuleasa Social, o inţiativă ce are ca scop împădurirea unei zone ce a suferit defrişări masive şi educarea copiilor prin exemple practice. Cei cinci au trecut prin 12 probe foarte solicitante.

Forţa fizică, îndemânarea, rezistenţa, concentrarea şi determinarea concurenţilor le-au fost puse la încercare de Pere Fouras în probe ca: ”Râşniţa de cafea”, ”Jaf la muzeu”, ”Lupta în noroi”, ”Ţeava de evacuare”, ”Camera frigorică”, ”Pus la zid”, ”Plasa de păianjăn”, ”Ghicitoarea”, ”La benzinărie”, ”Grinda şi jeturile de apă” şi ”Acrobaţii la înălţime”.

Echipa olimpicilor a reuşit să găsească cuvântul cheie, care a deschis camera comorilor şi au strâns 10.160 de euro în timpul pe care le-au avut la dispoziţie.

Duminica viitoare, de la 20.30, o nouă echipă este pregătită să intre în joc. Andreea Antonescu, Elena Lasconi, Mihai Rait, Mircea Zara şi Ciprian Schiopu vor trece prin probe grele pentru a-şi depăşi limitele la ”Fort Boyard”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.