Documentarul în patru părţi „Victimele lui Jeffrey Epstein”, care analizează una dintre cele mai complexe reţele de trafic de persoane în scopuri sexuale condusă de miliardarul american, va fi difuzat de postul Crime+Investigation începând cu 8 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Câte un episod va fi difuzat în fiecare marţi, de la ora 22:00.

Producţia aduce în prim-plan mărturiile a opt dintre victime, printre care Courtney Wild, Rachel Kay Benavides şi Virginia Roberts Giuffre, care au ales să vorbească despre traumele şi abuzurile la care au fost supuse de Epstein şi colaboratorii lui. De asemenea, prin intermediul informaţiilor oferite de câţiva apropiaţi ai influentului om de afaceri, seria documentară dezvăluie amploarea reţelei de trafic sexual a lui Epstein, precum şi conexiunile sale cu cei mai bogaţi şi influenţi oameni ai planetei.

Operând din casele sale luxoase din New York City, Palm Beach, New Mexico, Paris şi Caraibe, el a fost acuzat că a condus o reţea globală care racola tinere fete pentru el şi anturajul său de oameni puternici, care şi-au folosit resursele pentru a-l proteja.

După ce s-a sinucis, pe 10 august 2019, într-o închisoare federală, victimele nu au avut şansa să îşi înfrunte agresorul, însă prin intermediul acestui documentar, unele dintre ele împărtăşesc poveştile. Mai mult, pe lângă mărturiile victimelor, documentarul analizează şi cauzele care au stat la baza ascensiunii lui Epstein, oamenii care l-au susţinut şi protejat şi sinuciderea acestuia în arest.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.