Producţii îndrăgite de public sunt difuzate la DIVA de dimineaţă până seara cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16.00, respectiv marţi şi vineri de la ora 20.00. Săptămâna 1-6 noiembrie aduce şi trei premiere în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marţi, 1 noiembrie, de la 20:00, este programat "Un sărut înainte de Crăciun" ("A Kiss Before Christmas", 2021). Ethan (James Denton), soţ şi tată, se trezeşte într-o dimineaţă necăsătorit, fără copii şi director al companiei la care lucra. La început, Ethan este încântat de noul birou, costumul impecabil, noua maşină şi casă. Dar viaţa sa personală este cenuşie şi lipsită de spiritul sărbătorilor. În scurt timp relizează că nu aceasta este viaţa pe care o vrea cu adevărat, că banii nu au fost niciodată problema şi încearcă să se întoarcă la familia sa. Cheia pentu a deschide iar acea uşă pare că o deţine Joyce (Teri Hatcher), soţia sa. James Denton şi Teri Hatcher au mai jucat rolul de cuplu şi în serialul Neveste disperate.

Vineri, 4 noiembrie, de la 20:00, este transmisă o "Invitaţie de Crăciun" ("Crashing Through The Snow", 2021). Maggie (Amy Acker) este invitată să petreacă sărbătorile de iarnă cu fostul ei soţ şi noua lui iubită. Pentru că doreşte să le ofere fetelor ei un Crăciun în familie, acceptă să participe fără să ştie ce o aşteaptă cu adevărat. Cum petrece o familie mixtă sărbătorile? Cu o competiţie acerbă între o mamă vitregă ce vrea să câştige afecţiunea fetelor şi mama lor, care se teme să nu o piardă. Cu proiecte de ultimă oră ce necesită energie şi timp. Cu o posibilă nouă iubire şi un Crăciun în familie.

Duminică, 6 noiembrie, de la ora 16:00, DIVA descoperă "Fantomele Crăciunului" ("Ghosts of Christmas Past", 2021). O clarvăzătoare îi spune lui Ellie (Annie Clark) că dacă nu va cere scuze tuturor bărbaţilor pe care i-a ignorat în trecut înainte de Crăciun nu îşi va mai găsi niciodată adevărata iubire. Hotărâtă să îşi ceară scuze tuturor celor pe care i-a rănit, Ellie primeşte ajutor şi de la chipeşul ei coleg Charlie (Dan Jeannotte). Căutarea decurge bine, până ce ultimul bărbat de pe listă, îi spune că va accepta scuzele, dacă acceptă să se întâlnească cu el chiar în Ajunul Crăciunului. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.