Postul Discovery România a anunţat marţi că nu va mai difuza ambele documentare despre Covid-19 programate pentru prima jumătate a acestei luni, ci doar, pe 5 aprilie, de la ora 21.00, „Pandemia”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un comunicat remis News.ro, postul a precizat: „Dată fiind evoluţia rapidă a pandemiei de coronavirus, am luat decizia de a elimina, pentru moment, documentarul «COVID-19: Lupta cu supervirusul» din programul Discovery Channel. În schimb, vom transmite «Pandemia: COVID-19» (duminică, 5 aprilie, ora 21:00), care oferă informaţii mai actualizate despre lupta pentru combaterea pandemiei şi măsurile adoptate cu privire la prevenirea răspândirii virusului”.

„Pandemia: Covid-19” pune la dispoziţia telespectatorilor cele mai noi ştiri despre modul în care autorităţile se coordonează pentru a testa şi trata pacienţii, dar şi pentru a preveni răspândirea. Experţii vor dezvălui de ce Covid-19 este unic, de ce lumea a fost atât de nepregătită pentru el şi ce ar fi putut fi făcut diferit pentru a împiedica răspândirea.

Documentarul analizează efectele măsurilor drastice adoptate în SUA. Aceast documentar va oferi o perspectivă asupra situaţiei celor care duc lupta pentru găsirea răspunsurilor, precum şi a unui vaccin.

„Covid-19: Lupta cu supervirusul” era programat pentru 12 aprilie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.