Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) va marca celebrarea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, prezentând publicului, de marţi, micro-expoziţia temporară intitulată "Unirea Principatelor şi domnia lui Alexandru Ioan Cuza”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unirea Principatelor reprezintă un moment de o însemnătate crucială în istoria României, iar Alexandru Ioan Cuza a fost simbolul acestei mari cotituri istorice. Pe 5 şi 24 ianuarie 1859, la Iaşi şi la Bucureşti, moldovenii şi muntenii din cele două Adunării Elective, punând interesul ţării mai presus de orice, au hotărât alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti. Urmările Unirii au fost uriaşe. De data aceasta nu a mai fost vorba de o simplă schimbare de domnie, ci de o nouă pagină de istorie naţională. Începea o epocă de realizări profunde în toate domeniile, care au deschis calea modernizării şi dezvoltării României şi care au creat condiţiile obţinerii Independenţei (1877) şi realizării Marii Uniri (1918).

Marţi, muzeul va fi deschis pentru vizitare conform programului obişnuit, cuprins în intervalul orar 9.00 - 17.00 (ultimul acces făcându-se la 16.15).

Vizitatorii vor avea ocazia să admire în cadrul micro-expoziţiei ce face parte din seria "Exponatul lunii” obiecte de patrimoniu din colecţiile MNIR, reprezentative pentru Unirea din 1859 şi personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum: un ceas de buzunar care a aparţinut lui Alexandru Ioan Cuza, "Ordinul Unirii” - primul ordin naţional românesc, trusa pentru duel primită de Cuza de la Napoleon al III-lea, împăratul Franţei, documente refreritoare la perioada dinainte şi de după 1859, medalii şi decoraţii din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza sau obiecte care au aparţinut unor personalităţi implicate în realizarea Unirii Principatelor (Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu).

Expoziţia va putea fi vizitată până la jumătatea lunii februarie, în Sala Lapidarium, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 - 17.00 (ultimul acces făcându-se la ora 16.15).



MNIR anunţă şi semnarea parteneriatului cu Asociaţia Culturală "Nicolae Voiculeţ”, care se va derula în perioada 2017-2018. Activităţile ce se vor organiza în cadrul parteneriatului - expoziţii, concerte extraordinare, conferinţe ştiinţifice –  vor avea drept temă celebrarea unor evenimente marcante din istoria României, precum Mica Unire (ianuarie), Unirea Basarabiei cu România (martie), Independenţa României (mai),  aniversarea înmânării către autorităţile române a Steagului liturgic al lui Stefan cel Mare recuperat din Grecia cu sprijinul autorităţilor franceze (iulie-august), Centenarul Marii Unirii (decembrie), dar şi evocarea faptelor măreţe ale unor conducători ai neamului cum au fost Mihai Viteazul şi Regele Ferdinand.

Evenimentele vor fi încadrate în turneul D.O.R. (Dumnezeu Ocroteşte România) susţinut de artistul Nicolae Voiculeţ şi orchestra sa "România”, alături de invitaţi speciali, în cadrul campaniei "Turneul România 100”.

La Muzeul Naţional de Istorie a României va avea loc marţi şi un concert extraordinar susţinut de artistul Nicolae Voiculeţ şi orchestra sa, alături de Fanfara Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.