Actriţa Coca Bloos s-a alăturat proiectului „The Walks”, semnat de celebrul colectiv de teatru Rimini Protokoll din Berlin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„The Walks” este un spectacol de teatru revoluţionar sub forma unei aplicaţii pentru smartphone, semnat de celebrul colectiv de teatru Rimini Protokoll din Berlin, a cărui versiune în limba română este co-produsă de creart/ Teatrelli în parteneriat cu Goethe-Institut Bucureşti.

Coca Bloos, una dintre cele mai apreciate actriţe ale teatrului românesc, devine, la început de 2022, voce a producţiei-experiment „The Walks” şi aduce publicului o nouă plimbare audio-ghidată – „Walk 10 - Loc de joacă” – unde împărtăşeşte, în premieră într-un spectacol de teatru, amintiri din experienţa personală despre jocurile copilăriei.

„Vocea mea e mai bătrână decât locul de joacă unde vă aflaţi voi – sunt destul de sigură de asta. Iar ideea că peste tot unde trăiesc oameni ar trebui să existe locuri ca acesta – e mai tânără decât mine. Când eram eu copil, ieşeam afară să ne jucăm şi ne întorceam în casă când ne chemau la masă”, rosteşte actriţa Coca Bloos, cu vocea inconfundabilă, pe parcursul plimbării „Walk 10 – Loc de joacă” care, la început de an, invită publicul român să trăiască o nouă experienţă în cadrul unuia dintre cele mai inovatoare spectacole de teatru ale momentului: „The Walks”, semnat de celebrul colectiv german de teatru Rimini Protokoll şi construit exclusiv ca o aplicaţie pentru smartphone, într-un tur audio-ghidat conceput pentru locuri specifice şi concrete din orice oraş din lume (teatru, supermarket, parc, sens giratoriu, pe malul apei etc.).

„Walk 10 - Loc de joacă”, a zecea plimbare din cadrul spectacolului, poartă utilizatorii într-o incursiune plină de candoare şi, totodată, analitică la locul de joacă, spaţiu dintr-o metropolă care devine un punct al rememorării stării de libertate a copilăriei, dar şi unul al chestionării realităţilor sociale prezente.

Actriţa Coca Bloos aduce - în premieră într-o producţie de teatru - şi câteva detalii din amintirile propriei copilării. Plimbarea audio durează 20 de minute.

Textul şi regia sunt semnate de Helgard Haug, Stefan Kaegi şi Daniel Wetzel.

Considerat de critica de specialitate un spectacol-experiment, „The Walks” redefineşte mersul pe jos ca pe un adevărat scenariu teatral, pornind de la ideea că, odată cu pandemia de Coronavirus, mersul pe jos în spaţiul public a căpătat un nou sens. Este gândit sub forma unei colecţii de 10 scurte plimbări-spectacol audio-ghidate, concepute pentru anumite locuri specifice din orice oraş din lume şi o invitaţie de a redescoperi împrejurimile şi de a interacţiona cu ele. Vocile, sunetele şi muzica transformă, pas cu pas, locuri familiare în decoruri şi diferite peisaje în autentice scene de teatru.

„The Walks” reuneşte deja vocile a 12 actori în cadrul primelor nouă plimbări, disponibile în aplicaţie în limba română din luna octombrie a anului trecut - Cătălina Bălălău, Vlad Bîrzanu, Nicholas Caţianis, Paul Dunca/ Paula Dunker, Carmen Ghiurco, Nicoleta Lefter, Georgia Măciuceanu, Conrad Mericoffer, Mela Mihai, Gabriela Pîrliţeanu, Alina Rotaru şi fetiţa Maria Bărbulescu.

Experienţa semnată de Rimini Protokoll conectează, totodată, oameni din întreaga lume printr-o apropiere atât locală, cât şi individuală, prin intermediul unei acţiuni umane esenţiale - mersul. Poveştile şi universul sonor al performance-urilor audio care alcătuiesc proiectul teatral pot fi experimentate în orice colţ al lumii.

Aplicaţia The Walks e disponibilă atât pentru IOS, cât şi pentru Android.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.