Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, marţi, programul de Revelion al Televiziunii Române dar membrii CNA nu au ajuns la o concluzie. Cristina Pocora a anunţat că va propune rediscutarea subiectului. Radu Herjeu a declarat pe Facebook că nivelul şi conţinutul programului TVR nu sunt conforme cu rolul şi misiunea unui post public de televiziune, dar că nu a fost încălcată legislaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CNA a primit 15 sesizări în legătură cu programul de Revelion al Televiziunii publice.

După două ore de dezbateri, Dorina Rusu, membru CNA, a propus o sancţiune "simbolică" de 50.000 de euro. În final, a fost propusă o amendă de 10.000 de lei. 

Propunere de sancţionare a fost votată de Dorina Rusu, Cristina Pocora, Oana Dincă şi Orsolya Borsos, iar împotrivă au fost Monica Gubernat, preşedintele CNA, Răsvan Popescu, Radu Herjeu, Nicolae Bălaşa şi Ramona Sorescu.

"Din punct de vedere personal, nu cred că nivelul şi conţinutul acestuia sunt conforme cu rolul şi misiunea unui post public de televiziune, aşa cum am văzut eu că se-ntâmplă la Rai sau BBC. Eu cred că TVR a făcut un compromis, coborând ştacheta, pentru a avea o audienţă mai mare decât media anuală. Ceea ce eu nu consider normal nici la posturile private, cu atât mai puţin la unul public. Din punctul de vedere al membrului CNA, nu consider că s-a încălcat legislaţia audiovizualului. Fiind divertisment (cu sau fără ghilimele), nu puteai cere, aşa cum se-ntâmplă cu emisiunile de dezbateri, să fi avut un medic specialist în platou care să dea replica la ”glumele” despre pandemie care iau peste picior sau neagă linia oficială. Şi, dată fiind ora, nu poţi aplica articolele privind protecţia minorilor pentru acele momente mai uşor sau mai accentuat triviale. În privinţa ”zădărnicirii eforturilor de combatere a pandemiei”... nu intră în jurisdicţia mea. Prin urmare, nu am votat sancţiunea propusă. PS. Spre onoarea colegilor mei, absolut nimeni din Consiliu n-a adoptat subiectul din punctul de vedere al ”mimicii”, a scris Herjeu. 

"Am avut senzaţia că e ca şi cum te-ar invita cineva la Revelion, acasă la el, şi te-ar primi cu o faţă de masă pe care e o muşama murdară cu fasole râncedă şi cârnaţi stricaţi şi te obligă să bei bere expirată (...). "Umorul e sănătos, e foarte bine să râzi de oameni politici, să râzi şi de Covid şi de pandemie, doar că mie nu mi s-a părut că acolo este umor, ci doar un pretext ca să-ţi baţi joc de cei care respectă regulile, care au luat măsurile", a spus Rusu. 

Cristina Pocora a afirmat: "Nu am nici o problemă cu satirizarea unor personaje de pe scena politică, nu neg însă că mi-ar fi plăcut să fie un echilibru şi aici".

Preşedintele CNA, Monica Gubernat, a punctat: "Nu uitaţi că programele de divertisment se supun cu totul altor reguli faţă de programele de informare şi de dezbatere. Ştiţi foarte bine că, în programele de divertisment primează protecţia minorului, iar în programele de informare şi dezbatere primează informarea corectă, rolul moderatorului". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.