România TV, Realitatea TV şi Kanal D ocupă primele trei locuri în topul televiziunilor care au fost amendate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu cele mai mari sume în anul 2017, sancţiunile lor însumând 387.500 de ei, 250.000 de lei, respectiv 210.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Televiziunea România TV a fost sancţionată cu nouă amenzi, pe prima dintre acestea primind-o în ianuarie, în cuantum de 100.000 de lei. Sancţiunea a fost dată deoarece în unele emisiuni difuzate în perioada 6 noiembrie – 10 decembrie 2016 au fost încălcate prevederile legale privind informarea corectă, precum şi cele potrivit cărora moderatorii programelor au obligaţia să solicite interlocutorilor să probeze acuzaţiile aduse unor persoane. Această serie de emisiuni au avut ca unic ori principal subiect o presupusă implicare a omului de afaceri american George Soros în campania electorală din România, precum şi finanţarea de către acesta a unor ONG-uri, politicieni şi personalităţi publice, în scopul influenţării deciziilor lor referitoare la probleme de interes ale societăţii româneşti. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru că, în cadrul unor emisiuni, au fost făcute comentarii cu caracter xenofob, promovându-se o atitudine de respingere faţă de străini şi o atitudine de advertisitate, de ostilitate faţă de maghiari şi comunitatea maghiară din România, reprezentată politic de UDMR.

În februarie, România TV a fost amendată cu 40.000 de lei, deoarece, în cadrul mai multor emisiuni din 18 ianuarie, informaţiile din titlurile afişate pe ecran despre participarea preşedintelui României la şedinţa de guvern nu au fost prezentate în mod obiectiv. Au fost prezentate informaţii despre faptul că preşedintele ar fi solicitat Guvernului, în cadrul şedinţei, „lege pentru amnistie şi graţiere”, în condiţiile în care, în realitate, preşedintele se opunea adoptării de către guvern a unor acte normative privind graţierea sau amnistia. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru că în emisiunea „Ediţie de seară” au fost aduse acuzaţii unor instituţii publice (SRI şi DNA), iar moderatorul nu a solicitat interlocutorului să le probeze.

La scurt timp, CNA a decis să sancţioneze din nou România TV cu 40.000 de lei, după ce, în cadrul mai multor emisiuni din perioada 19 decembrie 2016 - 16 ianuarie, nu a fost asigurată informarea obiectivă prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi nu a fost favorizată libera formare a opiniilor. În aceste emisiuni au fost prezentate şi analizate opt materiale înregistrate în care Sebastian Ghiţă relata despre pretinse fapte incriminatorii referitoare la activitatea Laurei Kovesi, a lui Florian Coldea, a SRI şi DNA. În plus, aceste emisiuni, în care reprezentanţii postului au formulat acuzaţii la adresa unor instituţii publice, au fost difuzate cu încălcarea principiului „audiatur et altera pars”. Membrii Consiliului au apreciat că în emisiunile analizate a fost susţinută, practic, o campanie de decredibilizare a înfăptuirii actului de justiţie, prin intermediul acuzaţiilor aduse DNA şi SRI.

Apoi, România TV a primit o amendă de 7.500 de lei, pentru că în emisiunile „România de poveste” şi „Ultima oră”, din 3 şi respectiv, 6 decembrie 2016, participanţii la dezbateri au adus acuzaţii unor persoane, fără a li se solicita acestora punctul de vedere, în timp ce moderatorii nu le-au cerut invitaţilor să probeze afirmaţiile acuzatoare. În prima emisiune au fost intens dezbătute cazuri judiciare particulare ale lui Decebal Traian Remeş, Mircia Gutău, şi al Marianei Rarinca, fiind criticată activitatea judecătorilor ICCJ şi a procurorilor DNA, la adresa cărora au fost făcute afirmaţii acuzatoare fără ca radiodifuzorul să solicite punctul de vedere a persoanelor şi instituţiilor incriminate. Prin acuzaţiile făcute de radiodifuzor şi de invitaţi a fost acreditată ideea că, prin condamnarea persoanelor menţionate, justiţia s-a făcut în mod tendenţios şi abuziv, cu încălcarea principiului egalităţii părţilor în procesul penal. În cea de-a doua emisiune, dialogul purtat între Sebastian Ghiţă şi Traian Băsescu (prin telefon) au condus la ideea că tratamentul de care au parte firmele/companiile străine sau reprezentanţii acestora în faţa autorităţilor statului român nu sunt echitabile faţă de firmele autohtone, ori a cetăţenilor români, afirmându-se că funcţionarii statului român, inclusiv magistraţii, protejează companiile străine, astfel încât pentru aceleaşi ilegalităţi săvârşite sunt traşi la răspundere doar românii.

Pentru România TV a mai urmat o amendă în februarie, în cuantum de 50.000 de lei, deoarece, în unele emisiuni din 22 ianuarie, informaţiile despre protestul desfăşurat în Bucureşti în ziua respectivă, prezentate în titlurile afişate pe ecran şi în timpul dezbaterilor din platou, nu au fost verificate şi difuzate în mod imparţial şi cu bună-credinţă, pentru a asigura o informare obiectivă. Acestei sancţiuni i-a urmat alte amenzi, de 5.000 de lei, în februarie, respectiv 15.000 de lei, în martie.

În mai, România TV a fost amendată cu 10.000 de lei, după ce, în ediţii de ştiri din 14 noiembrie şi 26 decembrie 2016 a prezentat, la ore accesibile tuturor categoriilor de public, materiale audiovizuale cu un conţinut de natură să prejudicieze dezvoltarea mentală şi morală a copiilor. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru nerespectarea, în cadrul unor emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate în lunile noiembrie şi decembrie 2016, a dispoziţiilor legale referitoare la informarea corectă, la existenţa unei conexiuni reale între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul, la obligaţia ca titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate. Postul TV a difuzat informaţii privind un „fenomen alarmant care anunţă marele cutremur” – „Super luna”, fără să respecte principiile privind corectitudinea informaţiei şi buna credinţă. 

Ultima amendă primită de România TV în acest an a fost de 120.000 de lei, în septembrie, deoarece în emisiunea „Ultima oră” din 5 iulie au fost formulate acuzaţii de natură penală şi morală la adresa mai multor persoane, fără a li se solicita un punct de vedere cu privire la faptele imputate, ceea a condus la prejudicierea imaginii acestora. A fost încălcat şi dreptul la informare, întrucât informaţiile prezentate în cadrul emisiunii nu au fost verificate şi nici prezentate în mod imparţial şi echilibrat, publicul neavând posibilitatea de a-şi forma în mod liber opinia. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru unele comentarii cu caracter discriminatoriu făcute pe parcursul emisiunii. Unul dintre invitaţii acestei emisiuni, Gelu Vişan, a formulat acuzaţii la adresa Procurorului General al României, Augustin Lazăr, a Procurorului Şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, precum şi la adresa Preşedintelui României, Klaus Iohannis. Vişan a susţinut că preşedintele a furat bani de la Primăria Sibiu pentru susţinerea unei afaceri denumite „Aeroportul”. 

Realitatea TV a fost amendată în ianuarie cu 5.000 de lei, deoarece, în cadrul emisiunii „Jocuri de putere” din 17 noiembrie 2016, moderatorul nu a solicitat interlocutorilor să indice probele care susţin acuzaţiile formulate la adresa unor persoane. Cea de-a doua parte a emisiunii a fost semnalată ca emisiune electorală şi i-a avut ca invitaţi pe Bogdan Diaconu, preşedinte Partidul România Unită şi Sebastian Ghiţă, candidat al Partidului România Unită. Au fost abordate subiecte referitoare la posibila implicare a omului de afaceri George Soros în campania electorală din România, precum şi la finanţarea de către acesta a unor ONG-uri, politicieni, şi personalităţi publice.

O altă amendă, de 10.000 de lei, a fost aplicată televiziunii Realitatea TV în februarie, deoarece în ediţia din 6 decembrie 2016 a emisiunii „Jocuri de putere” au fost încălcate în mod repetat prevederile legislaţiei audiovizuale privitoare la obligativitatea radiodifuzorilor de a asigura informarea obiectivă şi la asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, precum şi obligativitatea de a prezenta un punct de vedere al minorităţii etnice despre care se discută. Consiliul a apreciat că situaţia a fost de natură să creeze impresia de ostilitate şi o imagine negativă comunităţii maghiare din România. O altă amendă de 10.000 de lei a fost dată pentru depăşirea duratei de publicitate permise. 

Televiziunea a mai fost sancţionată în februarie cu 15.000 de lei, deoarece în ediţia „Jocuri de putere” din 25 octombrie 2016 nu a fost asigurată informarea obiectivă prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi nu s-a favorizat libera formare a opiniilor. Moderatorul şi invitaţii au folosit un limbaj injurios la adresa unei persoane, de natură a-i prejudicia imaginea. Rareş Bogdan şi invitaţii săi au discutat cazul Black Cube. Au fost prezentate unele ipoteze acuzatoare la adresa activităţii şi implicării unei persoane, Daniel Dragomir, în susţinerea cărora nu au fost prezentate sau indicate date concrete. Au fost prezentate fotografii cu această persoană, urmate de comentarii jignitoare. 

În aprilie, CNA a sancţionat televiziunea cu 10.000 de lei, tot pentru ediţii „Jocuri de putere” (din 20 octombrie, 21 şi 28 noiembrie 2016), deoarece nu a fost asigurată informarea obiectivă şi o distincţie clară între fapte şi opinii. În plus, au fost aduse acuzaţii, fără ca moderatorul să solicite interlocutorilor să le probeze. În prima ediţie, în care tema a fost despre împlinirea unui an de la tragedia de la Colectiv, s-a afirmat că spitalele şi SMURD au acţionat cu incompetenţă, că SMURD este favorizat de către serviciul 112 în detrimentul altor servicii de salvare, că victimele aveau mai multe şanse dacă erau transferate repede în străinătate şi nu erau ţinute în condiţii improprii în România. Unul dintre părinţii aflaţi în studio a spus că statul român nu a profitat de oferta primită de la spitalele belgiene, preferând să ţină bolnavii în România, motiv pentru care acestora li s-au redus şansele la viaţă. Moderatorul nu a cerut dovezi pentru cele afirmate, iar în cadrul emisiunii nu a fost prezentat un punct de vedere de la Ministerul Sănătăţii sau SMURD în legătură cu acuzaţiile formulate care vizau aceste instituţii.

Realitatea TV a mai fost amendată cu 85.000 de lei, în septembrie, deoarece, în mai multe emisiuni informative şi de dezbatere difuzate în zilele de 19 şi 20 iunie, au fost formulate acuzaţii de natură penală şi morală la adresa mai multor persoane, fără a li se solicita un punct de vedere, şi au fost folosite expresii injurioase, ceea ce a condus la prejudicierea imaginii acestora. A fost încălcat drepul publicului la informare, întrucât informaţiile prezentate în cadrul emisiunilor nu au fost verificate şi nici prezentate în mod imparţial şi echilibrat, telespectatorii neavând posibilitatea de a-şi forma în mod liber opinia. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru unele afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa minorităţii maghiare. A fost discutat subiectul moţiunii PSD din Parlament împotriva Guvernului Grindeanu. În aceste ediţii a fost repetată informaţia că o parte a PSD, reprezentată de Liviu Dragnea şi ALDE, reprezentată de Călin Popescu Tăriceanu, ar negocia cu UDMR pentru a avea voturi favorabile în vederea câştigării moţiunii de cenzură declanşate de PSD-ALDE împotriva guvernului Grindeanu.

Realitatea TV a mai primit o amendă, în noiembrie, în cuantum de 85.000 de lei, deoarece în emisiunea „Jocuri de putere” din 28 septembrie au fost lansate atacuri la adresa CNA, după ce Consiliul amendase postul cu aceeaşi sumă. Forul audiovizual a stabilit că au fost încălcate prevederile legale privind obligaţia de a asigura informarea obiectivă prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi de a favoriza libera formare a opiniilor, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine. Alte amenzi primite de Realitatea TV au fost de câte 10.000 de lei, în mai, septembrie şi octombrie. 

Kanal D a primit amenda maximă în februarie, 200.000 de lei, întrucât în noiembrie 2016 a depăşit durata de publicitate permisă, cu un total de aproximativ 4 ore şi 48 de minute. O altă amendă, de 10.000 de lei, a fost aplicată în noiembrie, deoarece, în ediţia din 21 mai a emisiunii „Roata norocului”, a fost folosit un limbaj trivial, într-un interval orar accesibil minorilor.

Antena 1 a primit cinci amenzi, de 30.000 de lei, 10.000 de lei, 40.000 de lei, 60.000 de lei şi 30.000 de lei. Prima amendă a fost aplicată în februarie, pentru că în cadrul mai multor ediţii ale emisiunii „Acces direct” din septembrie 2016 s-a încălcat legislaţia audiovizualului, potrivit căreia programele de natură să afecteze dezvoltarea fizică, mentală şi morală a copiilor pot fi difuzate numai în intervale orare în care aceştia nu au acces la vizionarea lor. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru modul în care au fost difuzate informaţii despre o presupusă ambulanţă neagră apărută pe străzile din Bucureşti, despre care s-a afirmat că există suspiciunea că ar răpi copii pentru prelevarea de organe – lipsit de bună credinţă, lăsându-se impresia că o astfel de ambulanţă există.

În mai, televiziunea a fost amendată cu 40.000 de lei, deoarece în cadrul ediţiilor emisiunii „iUmor” din 6, 13, 20 noiembrie, 4 şi 11 decembrie 2016 a fost folosit, în mod repetat, un limbaj licenţios şi au fost prezentate scene de sex simulat, conţinut de natură să afecteze dezvoltarea mentală şi morală a minorilor. Apoi, în septembrie, televiziunea a fost amendată cu 60.000 de lei, pentru că modalitatea în care a fost prezentat cazul lui Cristian Pomohaci, pe parcursul a 17 ediţii ale emisiunii „Acces Direct”, difuzate în lunile iunie şi iulie, precum şi limbajul folosit, au fost de natură să afecteze dezvoltarea mentală şi morală a minorilor. Deşi subiectul era unul de interes public, modul în care acesta a fost dezbătut a fost unul excesiv şi nerezonabil.

Antena 3 a primit şapte amenzi, însumând 152.000 de lei. Prima amendă, de 5.000 de lei, a fost aplicată în februarie, deoarece în unele ediţii ale emisiunilor „Sinteza zilei” şi „Esenţial”, difuzate în noiembrie şi decembrie 2016, participanţii la dezbateri au adus acuzaţii unor persoane, fără a li se solicita acestora punctul de vedere, în timp ce moderatorii nu le-au cerut invitaţilor să probeze afirmaţiile acuzatoare. Membrii Consiliului consideră că discuţiile purtate în cadrul emisiunilor în care a fost criticată activitatea procurorilor DNA şi a judecătorilor, în general, au fost expuse şi reluate argumente din cazuri particulare interpretate subiectiv, pentru a induce ideea unei funcţionări incorecte a sistemului judiciar şi a faptului că DNA instrumentează dosarele, contrar legii, fapt de natură să prejudicieze imaginea acestei instituţii.

Televiziunea a primit o amendă de 50.000 de lei, tot în februarie, deoarece, în unele emisiuni din 22 ianuarie, informaţiile despre protestul desfăşurat în Bucureşti în ziua respectivă, prezentate atât în titlurile afişate pe ecran, cât şi în timpul dezbaterilor din platou, nu au fost verificate şi difuzate în mod imparţial şi cu bună-credinţă, pentru a asigura o informare obiectivă. Membrii Consiliului au constatat că afirmaţiile privind „lovitura de stat” sau o nouă „mineriadă” acreditate pe parcursul desfăşurării emisiunilor nu au fost susţinute cu argumente care să demonstreze că acestea reprezintă realitatea. Aceştia au apreciat că nici informaţia privind manipularea persoanelor prezente la protest sau cea privind implicarea serviciilor secrete în organizarea protestului ce se desfăşura nu pot fi apreciate ca fiind o informare corectă şi obiectivă, informare de natură să asigure posibilitatea publicului de a-şi forma în mod liber propria opinie cu privire la aspectele prezentate.

Antena 3 a mai primit o amendă de 25.000 de lei, în martie, pentru că „Sinteza zilei” din 21 septembrie 2016, în care a participat Olivia Steer, a fost difuzată cu încălcarea gravă a dispoziţiilor privind informarea corectă şi favorizarea liberei formări a opiniilor, în condiţiile în care radiodifuzorul nu a asigurat şi prezentarea unui punct de vedere al unei autorităţi sau al unui specialist din domeniul medical referitor la subiectele abordate. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru ediţia din 14 februarie a emisiunii, în cadrul căreia au fost aduse acuzaţii unei persoane privind fapte ilegale, fără prezentarea unui punct de vedere al acesteia. 

O altă amendă, de 5.000 de lei, a fost dată postului Antena 3 în noiembrie, deoarece în „Sinteza Zilei” din 18 mai moderatorul a utilizat un limbaj injurios. Mihai Gâdea şi Victor Ciutacu au apărut în această ediţie numindu-l pe Traian Băsescu „şmenar”, „alcoolic” şi „mincinos patologic”.

Antena 3 a mai fost sancţionată cu 30.000 de lei, în noiembrie, deoarece în „Sinteza zilei” din 24 mai au fost aduse acuzaţii nedovedite unei persoane publice şi fără punctul de vedere al acesteia. Unul dintre subiectele dezbătute s-a referit la acuzaţii aduse Monicăi Macovei de către fostul procuror-şef al PNA, generalul Ion Panaitescu, sens în care a fost difuzată înregistrarea interviului telefonic cu acesta. Alte amenzi primite de Antena 3 au fost de 12.000 de lei, în februarie, şi de 25.000 de lei, în martie. 

B1 TV a primit cinci amenzi, cu un cuantum însumat de 117.000 de lei. Prima amendă, de 10.000 de lei, a fost aplicată în ianuarie, deoarece în ediţiile „Dosar de politician” din 17, 24 şi 27 noiembrie 2016 şi ediţia „Talk B1” din 30 noiembrie 2016 au fost încălcată obligaţia de a asigura o informare corectă şi obiectivă şi favorizarea liberei formări a opiniilor. În plus, moderatorul nu şi-a respectat obligaţia de a solicita interlocutorilor să probeze sau să indice probele care susţin acuzaţiile formulate la adresa unor persoane sau instituţii. Consiliul a apreciat că afirmaţii de natură acuzatoare precum: „linia antinaţională” a unor partide sub „coordonarea lui George Soros”, „reţeaua Soros în fruntea statului Român”, „oamenii din Parchete primesc mii de euro pe lună de la Soros”, „experimentul Piteşti, de exemplu. Aceleaşi metode, aceleaşi activităţi, aceleaşi acţiuni”, pe care invitaţii emisiunilor analizate le-au făcut în cadrul acestora, au fost confirmate indirect prin lipsa unei atitudini ferme a moderatorului în sensul solicitării probării de către invitaţi a acestor acuzaţii.

B1 TV a mai fost amendată cu 50.000 de lei, în iunie, după ce, în emisiunea „Lumea lui Banciu” din 17 mai, au fost făcute afirmaţii defăimătoare la adresa comunităţii aromâne. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru că în emisiuni din 15 şi 16 februarie au fost aduse acuzaţii Forumului Democrat al Germanilor din România fără a fi prezentat punctul de vedere al acestuia, iar moderatorul nu i-a solicitat interlocutorului să le probeze.

Televiziunea a mai fost amendată în septembrie, cu 20.000 de lei, deoarece în unele emisiuni de dezbatere transmise în zilele de 19 şi 20 iunie abordarea subiectelor nu a respectat dreptul la informare corectă şi obiectivă şi la formarea în mod liber a propriei opinii. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru unele afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa minorităţii maghiare făcute pe parcursul acestor emisiuni. Membrii Consiliului au apreciat că informarea publicului cu privire la un subiect, fapt sau eveniment, în speţă - presupuse „negocieri” pentru sprijinirea de către UDMR a moţiunii de cenzură împotriva guvernului Grindeanu, respectiv un „troc” politic între cele două formaţiuni, nu a fost una corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

B1 TV a mai fost amendată în februarie, cu 25.000 de lei, pentru afirmaţii cu caracter xenofob la adresa minorităţii maghiare şi permiterea unui limbaj jignitor în platou, şi în octombrie, cu 12.000 de lei, pentru acuzaţii neprobate la adresa unei persoane şi firme, folosindu-se un limbaj injurios de natură a le prejudicia imaginea. 

Pro TV a primit trei amenzi, de câte 10.000 de lei. Una dintre aceste amenzi a fost dată pentru difuzarea unui spot pentru NetBet, în cursul lunii septembrie, la ore accesibile minorilor. În spot se afirma că NetBet este sponsorul oficial al echipei Steaua, în timp ce pe ecran era titrat că este sponsorul oficial al FCSB. 

Între ale televiziuni sancţionate cu amenzi de CNA în anul 2017 se numără Antena Stars, cu 10.000 de lei, respectiv 15.000 de lei, şi TVR 1, cu 10.000 de lei, respectiv 5.000 de lei. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.