"Istoria românilor", de Constantin C. Giurescu, "Tehomir", de Horaţiu Mălăele, "Tratatul de pediatrie" şi seria "Pisicile războinice" sunt printre cele mai populare titluri ale Grupului Editorial ALL în anul 2020 care fac parte din principalele domenii de publicare (ficţiune, non-ficţiune, medicinăşi carte pentru copii).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cărţi pentru publicul larg

1. "Istoria românilor", semnată de istoricul român Constantin C. Giurescu (1901-1977), este cel mai bine vândut titlu în 2020. Cartea adună, în cele aproape 1800 de pagini, istoria poporului român din cele mai vechi timpuri până la sfârşitul epocii fanariote.

2. "Tehomir" este o carte prin intermediul căreia maestrul Horaţiu Mălăele îşi invită cititorii să descopere frânturi din vremea copilăriei sale miraculoase.

3. "Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace", de Stephen R. Covey, este considerată cea mai importantă carte a secolului XXI în domeniul afacerilor. Volumul e un instrument practic, care poate fi folosit cu rezultate excelente în viaţa de familie, în afaceri şi în societate.
4. "Arme, virusuri şi oţel. Soarta societăţilor umane", de Jared Diamond, culege cele mai puţin vizibile părţi ale istoriei umanităţii, expunându-le cititorului care are curiozitatea de a-şi pune întrebări la care istoria tradiţională nu oferă decât rareori şi doar întâmplător răspunsuri.
5. "Ce-aş fi eu fără tine?", de Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franţei” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste în care prima iubire influenţează cursul întregii vieţi, aventurându-se de pe acoperişurile din Paris până în însoritul San Francisco.

Cărţi medicale
1. "Tratatul de pediatrie", coordonat de prof. univ. dr. Florea Iordăchescu, este o lucrare de ȋnaltă ţinută ştiinţifică dedicată sănătăţii copilului. La elaborarea sa au participat specialişti ȋn domeniu din generaţiile mai vechi, ȋncă active şi deosebit de implicate, cărora li s-au alăturat colegi din generaţiile mai tinere, aflaţi la deplină maturitate profesională şi ştiinţifică.
2. "Harrison. Boli infecţioase" este o carte esenţială în domeniul bolilor infecţioase, care se adresează studenţilor şi medicilor deopotrivă şi care are scopul de a oferi o resursă convenabilă de informaţii precise, convenabile şi de ultimă oră.
3. "Harrison. Manual de medicină", având la bază renumitul „Harrison’s Principles of Internal Medicine”, este uşor de consultat şi se bucură de o extraordinară popularitate, datorită formatului său color şi informaţiilor bine organizate în scheme, grafice, algoritmi şi tabele.
4. Pachetul MAXI pentru cadre medii reuneşte 10 lucrări esenţiale pentru cadrele medii în pregătire, pentru asistenţii medicali din sistemul sanitar sau pentru alţi profesionişti din domeniul medical.
5. "Grant. Atlas de anatomie", un volum riguros şi detaliat pentru studiul anatomiei umane, satisface de mai bine de 70 de ani nevoile noilor generaţii de studenţi.

Cărţi pentru copii
1. Prima serie din "Pisicile războinice" (volumele I-VI) s-a aflat în topul preferinţelor tinerilor cititori, semn că lumea fascinantă a acestor feline atrage constant noi fani. Până acum, au fost publicate în limba română 22 de volume, urmând ca anul viitor să vadă lumina tiparului alte şase cărţi.
2. Cei mai mici dintre cititori au preferat titlurile din universul spiriduşului "Pixi", reunite într-un pachet XXL. Cele 34 de cărţi au fost selectate din toate seriile care îi poartă numele: poveştile Pixi, "Pixi Ştie-Tot", "Maxi Pixi" şi "Pixi Creativ".
3. "Marea carte a corpului uman", o enciclopedie care pune întregul mecanism anatomic într-o lumină extrem de atractivă pentru copii, îi ajută pe micii cititori să dezlege tainele corpului omenesc. Textele sunt redactate într-un mod simplu şi precis, pe un ton prietenos, pe alocuri chiar ghiduş, iar ilustraţiile sunt extrem de sugestive. Cele patru postere uriaşe incluse reprezintă o surpriză minunată pentru copii.
4. Pachetul Biblioteca din ghiozdan cuprinde toate cărţile din colecţia cu acelaşi nume şi  reuneşte cele mai îndrăgite poveşti din programa şcolară sau de pe lista de lecturi suplimentare pentru învăţământul primar.
5. Carte de colorat. Activităţi la grădiniţă. Micuţii de 3-6 ani sunt invitaţi să desenze, să coloreze, să rezolve ghicitori amuzante şi să participe la jocuri palpitante, ghidaţi de ratonul Ricky, cel mai bun prieten al lui Pixi.

Grupul Editorial ALL sste format din editurile ALL, ALL Educaţional, ALLFA, Galaxia Copiilor, Sian Books şi Helen-Exley România. A fost fondat în 1991.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.