„Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim” şi „Satantango”, două dintre cele mai apreciate cărţi ale laureatului Nobelului pentru Literatură din acest an, au apărut în România la Editura Trei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

László Krasznahorkai (n. 1954) este unul dintre cei mai cunoscuţi prozatori şi scenarişti maghiari contemporani. A absolvit filologia cu o teză despre opera scriitorului Sándor Márai şi, după definitivarea studiilor, şi-a câştigat existenţa ca scriitor profesionist. A avut o strânsă colaborare cu celebrul regizor maghiar Béla Tarr, în urma căreia au rezultat filme precum „Satantango” sau „Calul din Torino”. Este laureatul unora dintre cele mai importante premii din Ungaria şi străinătate, printre care se numără Man Booker International Prize, Best Translated Book Award, National Book Award for Translated Literature sau Europäischer Literaturpreis.

Traduceri în limba română în cadrul imprintului Anansi. World Fiction de la Editura Trei:

Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim

„Una dintre realizările supreme ale literaturii contemporane”, Paris Review

Pretextul romanului îl constituie întoarcerea baronului Béla Wenckheim în oraşul său natal din Ungaria, după o lungă perioadă de exil petrecută la Buenos Aires, de unde a fugit din cauza datoriilor imense lăsate în cazinouri. Dorinţa lui secretă este să se împace cu iubita din liceu, Marika. Ceea ce urmează însă este o simfonie a confuziei, o înlănţuire de evenimente haotice în care sunt angrenaţi politicieni de provincie şi infractori mărunţi, dar şi un straniu Profesor, un savant de renume mondial care cercetează muşchiul de copac şi încearcă să se detaşeze, în izolare, de orice formă de gândire. Fără să ştie, locuitorii oraşului se află pe marginea abisului, a morţii iminente care se apropie pe ritmurile melancolice şi isterice ale ceardaşului. Traducere de Ildikó Gábos‑Foarţă.

Satantango

„Un roman profund, tulburător." James Wood, The New Yorker

Într-un sat pustiit din Ungaria, într-o atmosferă înecată în mucegai, rugină şi putrefacţie, personajele romanului „Satantango” căuta din răsputeri să-şi aleagă un drum în viaţă, să găsească răspunsuri şi să supravieţuiască. „Ştii, dansul e slăbiciunea mea", spune unul dintre ele - şi, dansând, uită cu toţii de nenorocirea pe care o lasă în urmă, de putregaiul care macină lucruri, de clădiri care care cad pe oameni. Totul e mişcare, dans în Satantango: personajele, care-şi părăsesc casa în căutarea unei fantezii; natura, care ocupă cu repeziune locul lăsat gol de oameni şi freamătă nevăzut; destinul, care îi ţine pe toţi într-o aşteptare nestatornică, ispitindu-i cu semnele salvării; chiar şi timpul are zvâcniri neaşteptate, ordonând materie după principii stranii. Şi totul se petrece în virtutea unei aşteptări al cărei sfârşit nu se întrevede, al cărei adevăr e încă departe. Traducere de Ildikó Gábos‑Foarţă

În pregătire: „Zsömle s-a dus” (traducere de Ildikó Gábos‑Foarţă).

Aşezat sub semnul lui Anansi, zeul african al poveştilor, Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan - dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spaţiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reuneşte eseuri literare, Anansi. Ego - seria dedicată memorialisticii şi Anansi. Blues - seria poeziei.

Din toamna aceasta, o nouă colecţie se adaugă celor cinci existente. Este vorba despre Anansi. Port Royal, dedicată călătoriilor, descoperirilor, felului în care oamenii s-au raportat de-a lungul timpului la Celălalt. Romane de aventuri, cărţi de călătorie şi reportaje de război stau sub semnul mirării faţă de cei diferiţi, dar înrudiţi. Port Royal, numele colecţiei, evocă oraşul vizitat de zeul Anansi înainte de a ajunge în America, locul sclaviei şi al neînţelegerii Celuilalt, dar şi portul piraţilor, simbol al aventurii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.