Bicentenarul Johann Strauss şi 75 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", marcate în festival

Bicentenarul Johann Strauss şi 75 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", marcate în festival

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” sărbătoreşte 200 de ani de la naşterea lui Johann Strauss II în cadrul festivalului RE: STRAUSS, desfăşurat în perioada 18 - 26 octombrie.

RE: STRAUSS este un concept inedit, o poveste despre reinventare, despre revitalizarea repertoriului, recuperarea tradiţiilor şi o reflecţie asupra istoriei instituţiei la împlinirea a 75 de ani de existenţă – o instituţie care continuă să răspundă prin creaţie, dialog şi viziune contemporană.

„Johann Strauss II este un compozitor de o importanţă fundamentală pentru genul operetei, pentru satira fină, farmecul valsurilor şi eleganţa muzicii sale. Am conceput acest festivalul ca fiind mai mult decât un omagiu, ci o declaraţie de dragoste pentru muzica vieneză autentică. De la comedia spumoasă din Sânge vienez, la aventura romantică din Voievodul ţiganilor şi culminând cu experienţa unică a Galei Strauss 200  în stilul orchestrei de salon din epoca marelui compozitor ce anima cu muzica lui curtea imperială vieneză", a declarat Radu Petrovici, managerul instituţiei.

Program RE:STRAUSS

"Sânge vienez" - 18 şi 19 octombrie, ora 18.00
O premieră inedită, în forma unui spectacol-concert pus în scenă de regizorul Rareş Zaharia. Sânge Vienez  - capul de afiş al festivalului este un tribut adus spiritului Vienei imperiale, dar şi o poveste cu o istorie aparte.
„Am încercat să reduc la esenţă acest spectacol pentru că Sânge vienez e surprinzător de aproape de trilogia Mozart/Da Ponte ca personaje şi semnificaţii sociale: cuplurile nobile şi plebee din Nunta lui Figaro, cuceritorul din Don Giovanni şi confuzia de genuri din Così fan tutte. Nu e nevoie de un decor extraordinar pentru o poveste care are nevoie de un spaţiu liber pentru a fi spusă. Sper, cu emoţiile inerente, ca publicul să iasă din sală fredonând”, a declarat regizorul.

Vals. Dans. Vals. - Strauss Jubilee - 24 octombrie, ora 19:00
Evenimentul care face parte din seria de concerte Opereta Lounge desfăşurată în foaierul teatrului şi este o celebrare a dinastiei Strauss şi a orchestrelor de salon, un omagiu adus muzicii care a transformat valsul într-o formă de artă nemuritoare.

Gala Strauss 200 - 25 octombrie - ora 18.00
Concertul Strauss 200, susţinut de Orchestra de Salon şi de solişti ai Teatrului de Operetă, chiar de ziua de naştere a compozitorului, foloseşte formula şi stilul în care această muzică a fost gândită pentru saloanele imperiale ale Vienei. Programul include valsuri, polci, galopuri şi lucrări orchestrale cunoscute sau redescoperite, în orchestraţii originale.

"Voievodul ţiganilor" - 26 octombrie, ora 18.00
Unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriul curent al Operetei este onorat printr-o unică reprezentaţie în stagiunea de toamnă, în cadrul festivalului.
Succesul de care s-a bucurat opereta Voievodul ţiganilor încă de la premiera din 1885, o transformă în a doua, cea mai populară creaţie a lui Johan Strauss - fiul, după Liliacul.
Libretul lui Ignaz Schnitzer, inspirat de romanul Saffi al lui Jókai Mór, spune povestea întoarcerii din exil a lui Barinkay ce-şi găseşte castelul familiei în ruine, ocupat de fermierul Zsupan.
Celebrarea bicentenarului Strauss continuă până la finalul anului 2025 cu 4 reprezentaţii ale operetei Liliacul programate pe 13, 14, 30 şi 31 decembrie, reinstaurând astfel tradiţia punerii în scenă a spectacolului în ajunul Anului Nou.

Abonamentul special dedicat Festivalului Re: Strauss Pass include cele patru evenimente şi oferă o reducere de 20% faţă de preţul biletelor individuale, alături de acces gratuit la evenimentul Vals, Dans, Vals, în limita locurilor disponibile la momentul achiziţiei.

Programul complet este disponibil pe site-ul oficial al teatrului: www.opereta.ro. Bilete: www.ticketstore.ro şi la casa de bilete a instituţiei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră