Anul 2025 a fost înregistrată cea de-a treia lună septembrie cea mai caldă măsurată vreodată pe Pământ, cu temperaturi ridicate în apropierea polilor şi în Europa de Est, potrivit datelor publicate marţi de Observatorul european Copernicus.
La fel ca lunile iulie şi august care au precedat-o, septembrie 2025 a fost a treia lună septembrie cea mai caldă, nu departe de recordul din 2023 şi de a doua lună septembrie cea mai caldă din 2024, a indicat Copernicus într-un comunicat.
Luna septembrie, cu o temperatură medie de 16,11 °C, a fost cu 1,47 °C peste perioada preindustrială (1850-1900), înainte ca clima să se încălzească în mod durabil sub efectul activităţii umane.
„Contextul global al temperaturilor rămâne acelaşi, cu valori obstinatamente ridicate pe uscat şi la suprafaţa mărilor, reflectând influenţa continuă a acumulării de gaze cu efect de seră în atmosferă”, a comentat Samantha Burgess, strateg climatic la Copernicus.
Cele mai mari călduri, comparativ cu măsurătorile care datează din 1940, au afectat o parte din Europa, ţările nordice şi Europa de Est, de la ţările baltice până la Balcani.
„În afara Europei, temperaturile au fost cele mai ridicate faţă de mediile înregistrate în Canada, în anumite părţi ale Groenlandei, în extremitatea nord-vestică a Siberiei şi în regiunile costiere învecinate, precum şi în vaste regiuni ale Antarcticii”, a adăugat Copernicus.
Acest program ştiinţific al Uniunii Europene publică rapoarte meteorologice lunare pentru întreaga planetă, pe baza unor analize care combină măsurători satelitare, observaţii la sol şi modele climatice. Datele, care acoperă ultimii 85 de ani, permit măsurarea lună de lună a tendinţei de creştere a temperaturilor pe Pământ.
În ceea ce priveşte precipitaţiile, Copernicus a înregistrat ploi deosebit de abundente în multe regiuni din Europa, atât în Scandinavia, cât şi în Italia, Croaţia, Spania sau pe coasta de est a Mării Negre.
În schimb, ţările de pe continentul american (Canada, Statele Unite, Mexic, Brazilia şi Uruguay), partea asiatică a Rusiei şi nordul subcontinentului indian au cunoscut o lună septembrie mult mai uscată decât de obicei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.