Ansamblul arhitectural „Hanul Puţureanu”, aflat pe strada Matei Basarab din Craiova, este scos la licitaţie pornind de la 690.000 de euro, informează Artmark.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Construit la jumătatea secolului 19, pe un teren de peste 2.100 de mp, ansamblul arhitectural este amplasat în centrul vechi al Craiovei.

Clădire cu 92 de încăperi, subsol, parter şi mansardă, Hanul Puţureanu a fost proprietatea familiei Puţureanu până la naţionalizarea imobilului, în 1950.

„Clădirea acestui imobil a început cu partea de jos, clădind întâi prăvălia, magazia şi o mică bucătărie pentru gătitul bucatelor necesare pasagerilor (...) Mai târziu, tata a clădit pe partea dreaptă cum intri pe gang opt camere, dintre care o parte din ele au fost ocupate de familia lui, iar restul au fost închiriate. Aceste camere au fost clădite cu geamlâc, iar deasupra lor era podul. După câtva timp, în partea stângă cum intri pe gang, tata a clădit o prăvălie mare, ocupată de o cafenea cu biliard”, este descrierea făcută de Mihail Puţureanu, fiul negustorului craiovean.

Lucrările de extindere au avut loc între 1887 şi 1907, când, în grădina hanului, a apărut o popicărie, iar numărul camerelor destinate închirierii a ajuns la 92.

Neglijată de-a lungul timpului, clădirea are acum nevoie de reparaţii generale.

Ansamblul este estimat între 800.000 şi 1 milion de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.