Poeta Ana Blandiana a publicat vineri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care vorbeşte despre cel care i-a fost alături mai bine de jumătate de secol şi ”fără dragostea căruia nu ar fi supravieţuit”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu credeam să învăţ să anunţ vreodată moartea soţului meu, Romulus Rusan (1935 -2016), omul pe care l-am iubit mai mult de o jumătate de secol şi fără dragostea căruia cu siguranţă nu aş fi supravieţuit”, a scris Ana Blandiana. 

Într-un ultim interviu acordat Life.ro, Ana Blandiana şi Romulus Rusan au vorbit cu umor despre relaţia lor, o iubire care dura de 56 de ani.

Scriitorul Romulus Rusan, fondator al organizaţiei neguvernamentale Alianţa Civică, director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi cel care a condus Centrul Internaţional pentru Studiul Comunismului, a murit joi la vârsta de 81 de ani.

Romulus Rusan s-a născut la 13 martie 1935, la Alba Iulia. S-a implicat în construcţia Memorialului de la Sighet şi a coordonat colecţia de mărturii, iar zeci de cărţi ale rezistenţei l-au avut mentor şi editor. A fost căsătorit cu poeta şi scriitoarea Ana Blandiana. 

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu pot veni sâmbătă dimineaţă la capela Cimitirului Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică, a anunţat Fundaţia Academia Civică - Memorialul Sighet.

Romulus Rusan a fost fondator, alături de Ana Blandiana, al Memorialului de la Sighet, autor al multor cărţi, printre care cea care a marcat o generaţie, ”America ogarului cenuşiu”.

Şi-a dedicat ultimii 25 de ani muncii de cercetare şi editare legate de proiectul Memorialului, îmbinând abnegaţia cu eficienţa şi severitatea cu umorul, ca un istoric pasionat, în detrimentul muncii sale de scriitor, potrivit unui anunţ al Fundaţiei Academia Civică - Memorialul Sighet.

”Este prea grea durerea despărţirii, ca să poată fi exprimată în cuvinte. Va rămâne mereu colegul nostru, îi vom urma sfaturile şi vom continua alături de Ana Blandiana proiectele gândite de el”, au fost gândurile colegilor de la fundaţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.