Organizaţia de media ActiveWatch a sesizat Comisiile de cultură ale Parlamentului, miercuri, în legătură cu incompatibilitatea în care se află Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), cerând să fie adoptate măsurile care se impun pentru restabilirea legalităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Stimaţi membri, dorim să vă supunem atenţiei situaţia cu care se confruntă conducerea Societăţii Române de Radio, al cărei Preşedinte-Director General, se află de peste două săptămâni într-o stare de incompatibilitate, confirmată prin decizia definitivă nr. 227/31.01.2017 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Această situaţie este de natură a afecta grav imaginea şi credibilitatea radioului public, precum şi autoritatea internă a organismelor de conducere”, a transmis ActiveWatch într-un comunicat semnat de Mircea Toma, preşedintele organizaţiei.

ActiveWatch a mai transmis că întrucât Ovidiu Miculescu nu şi-a anunţat demisia, Parlamentul trebuie să îşi exercite rolul de control, analizând efectele juridice şi adoptând măsurile care se impun pentru restabilirea legalităţii.

”Cum din partea dlui. Ovidiu Miculescu nu observăm niciun semnal că ar intenţiona să demisioneze, considerăm că este momentul ca Parlamentul să îşi exercite rolul de control, analizând efectele juridice ale acestei situaţii şi adoptând măsurile care se impun pentru restabilirea legalităţii”, a mai arătat organizaţia.

Instanţa supremă a decis la 1 februarie, definitiv, că Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radio, a fost în incompatibilitate, respingând definitiv cererea acestuia de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, care în octombrie 2013 a stabilit că timp de doi ani Miculescu a ocupat simultan funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR şi pe cea de manager în SRR.

Zeci de angajaţi ai Radio România i-au cerut Consiliului de Administraţie (CA), printr-o scrisoare deschisă transmisă luni, să convoace în regim de urgenţă o şedinţă extraordinară în urma căreia să precizeze public poziţia faţă de situaţia în care se află Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi să identifice o modalitate prin care să aplice decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), din 31 ianuarie, potrivit căreia preşedintele-director general (PDG), Ovidiu Miculescu, s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Scrisoarea deschisă este urmarea unui demers început săptămâna trecută, când mai mulţi angajaţi ai SRR au protestat, cu pancarte şi tricouri inscripţionate “Kompatibil”, faţă de rămânerea lui Ovidiu Miculescu în funcţie după pronunţarea instanţei. Protestatarii i-au transmis lui Ovidiu Miculescu şi o scrisoare deschisă în care i-au solicitat demisia. Zeci de angajaţi ai Radio Romania s-au alăturat, luni, grupului iniţial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.