Academia Suedeză, care acordă Nobelul pentru Literatură, a fost implicată în scandalul sexual izbucnit odată cu acuzaţiile lansate la adresa producătorului hollywoodian Harvey Weinstein, după ce o personalitate care are legături strânse cu instituţia a fost acuzată de mai multe femei că le-a hărţuit şi agresat sexual, informează AFP.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Campania „#MeToo”, prin care au fost expuse cazuri de hărţuire şi abuz sexual, a atins şi cercurile artistice, politice şi media ale Suediei, considerată a fi una dintre ţările cu cel mai ridicat nivel al egalităţii de gen. Peste 10.000 de femei, inclusiv actriţe, jurnaliste, avocate şi muziciene s-au exprimat împotriva hărţuirii. 

Prestigioasa Academie Suedeză, înfiinţată în 1786, a fost implicată în scandalul sexual joi, când a fost anunţat că o parte dintre membrii săi, precum şi soţiile şi fiicele membrilor ar fi fost abuzaţi de o personalitate care are legături strânse cu instituţia. 

„Când o instituţie care selectează laureaţi Nobel se găseşte într-o asemenea situaţie, atunci sigur că există riscul de a fi afectat în mod negativ premiul Nobel”, a spus Lars Heikensten, director executiv al Fundaţiei Nobel, pentru ziarul Dagens Nyheter.

Ziarul a publicat aceste informaţii marţi, când a publicat mărturiile a 18 femei care susţin că au fost hărţuite sau violate de una dintre cele mai influente personalităţi de pe scena culturală din Stockholm.

Numele persoanei acuzate nu a fost dezvăluit, din cauza legislaţiei suedeze cu privire la prezumţia de nevinovăţie. Însă, identitatea acestuia este cunoscută de publicul suedez, pentru că este o presonalitate importantă în cercurile culturale, iar numele său a apărut în forumuri, în discuţii pe această temă.

Acesta nu a răspuns la solicitarea AFP de a oferi un punct de vedere. Însă, a declarat pentru Dagens Nyheter că este nevinovat. 

Căsătorit cu o scriitoare „cu legături strânse cu Academia Suedeză”, bărbatul conduce un club cultural care organizează expoziţii, lecturi şi spectacole, inclusiv ale unor laureaţi ai premiului Nobel pentru Literatură. Acest club este supranumit „livingul Academiei” şi este parţial finanţat de această instituţie.

Presupusele agresiuni sexuale ar fi avut loc între anii 1996 şi 2017, unele dintre ele chiar în incinta clubului, potrivit Dagens Nyheter.

Mai multe femei au vorbit deschis, permiţându-le jurnaliştilor să le dezvăluie numele, iar mărturisirile lor au fost susţinute de cele ale unor martori, potrivit ziarului.

Una dintre femei susţine că a fost violată într-un apartament aflat într-un cartier de lux din Stockholm. „Toată lumea ştie şi a ştiut dintotdeauna (că această persoană atacă femei, n.r.)”, a spus ea.

Femeia a spus că toată lumea a păstrat tăcerea de teamă că altfel le-ar fi afectate carierele, din cauza relaţiilor apropiate ale acestei persoane cu editori, producători, regizori şi compozitori de top.

Scriitoarea Elise Karlsson a declarat pentru AFP că lucra în condiţii precare în 2008, când avea vârsta de 27 de ani. Ea a povestit că acest bărbat a atins-o într-un mod necorespunzător şi că gestul acestuia a uimit-o. Karlsson a precizat că i-a spus să înceteze şi l-a lovit cu palma.

Apoi, potrivit scriitoarei, acesta i-a spus că „nu îşi va găsi niciodată un loc de muncă” în acest domeniu.

„Nu am avut oportunitatea să îi mărturisesc unui lider. Ştiam toţi că el avea în vizor mai ales persoane tinere şi vulnerabile”, a spus ea. 

Potrivit editorului Svante Weyler, lipsa de transparenţă din cadrul Academiei Suedeze a dus la apariţia unui cod al tăcerii. 

După o „întâlnire de urgenţă” care a avut loc joi, Academia Suedeză a anunţat că întrerupe toate legăturile cu persoana acuzată, pe care a finanţat-o şi căreia i-a permis să se ocupe de un apartament pe care instituţia îl deţine în Paris.

Academia a transmis un comunicat de presă potrivit căruia „membri ai instituţiei, fiice şi soţii ale membrilor Academiei, precum şi angajaţi au fost victime ale comportamentului nepotrivit” al acestei persoane. 

Instituţia a anunţat că a lansat o anchetă internă pentru a afla dacă acuzatul „a avut vrei influenţă directă sau indirectă în privinţa premiilor, burselor sau finanţărilor de orice fel acordate de Academie”. 

Ministrul Culturii, Alice Bah Kuhnke, a spus că regretă că i-a acordat în 2015 distincţia Ordinul Steaua Polară, acordată membrilor familiei regale suedeze şi străinilor, pentru servicii aduse Suedei.

Weinstein este investigat de poliţia din Los Angeles, Beverly Hills, New York şi Londra pentru mai multe acuzaţii de agresiune sexuală.

Scandalul sexual izbucnit pe 5 octombrie, odată cu lansarea primelor acuzaţii la adresa producătorului Harvey Weinstein, a luat amploare, acuzaţii similare fiindu-le aduse mai multor personalităţi precum regizorul James Toback, actorul Kevin Spacey, producătorul Brett Ratner şi Roy Price, şeful Amazon Studios şi responsabilul de conţinut al Amazon Video.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.